Bani pentru proteze la spitalele din Reșița și Caransebeș

casa de asigurari de sanatate

Ionuț Popovici, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, anunță că au fost suplimentate fondurile spitalelor din Reșița și Caransebeș pentru achiziționarea de proteze necesare pentru a fi implantate.

Veste bună din partea Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin. Din bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate au fost alocate zilele trecute sume pentru programele naționale de sănătate curative, respectiv Programului Național de Ortopedie – componenta endoprotezare adulți.

Bugetul acestui program a fost suplimentat în Caraș-Severin cu suma de 77.500 de lei, bani ce au fost alocați celor două unități sanitare din județ prin care se derulează respectiva componentă, adică Spitalul Județean de Urgență Reșița și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș.

„Banii au fost alocați în vederea achiziționării de către spitale a protezelor necesare a fi implantate – în urma intervențiilor chirurgicale -, pacienților cu afecțiuni care presupun endoprotezare. Sumele acoperă aproape în întregime listele de așteptare existente la nivelul celor două unități sanitare”, a precizat Ionuț Popovici, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/