Bani luați degeaba! Administrația Boldea nu a folosit creditul bancar pentru investiții

Primăria Municipiului Lugoj renunță la creditele bancare contractate în ultimii cinci ani, pentru investiții la rețelele de utilități publice.

Autoritățile locale vor să returneze sumele folosite, ceva mai mult de o treime, în ultimii ani. „De când sunt primar am contractat un singur credit pentru a avea o siguranță cu ce să plătim lucrările în caz de vreo criză. Banii i-am luat de la Banca Intesa Sanpaolo Bank. Am tras până acum 8 milioane din cei 22,5 milioane de lei avuți la dispoziție. În fiecare an, se putea cere o prelungire pentru a folosi banii. Perioada de valabilitate a expirat în februarie. Acum nu ne mai trebuie cei 14,5 milioane de lei și mai mult am început să plătim rate din ce am luat până acum”, a explicat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Din suma totală, inițial au fost prevăzuți 6,65 de milioane de lei pentru branșamente la rețeaua nouă de apă, 2,25 de milioane de lei pentru reabilitarea pieței agroalimentare și 9 milioane pentru reabilitarea drumurilor din municipiu. De asemenea, au mai fost alocați 4,5 milioane de lei, coparticiparea Consiliului Local Lugoj la reabilitarea termică a blocurilor din municipiu, bani care însă nu au mai fost utilizați. În fapt, pe hârtie, din creditul pentru investiții s-au folosit 346.788 lei la branșamente, 2,25 de milioane de lei pentru construirea pieței, 5,438 de milioane de lei pentru refacerea drumurilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/