Bani europeni şi muzică populară

Administraţiile locale din cele trei localităţi au încheiat un proiect de colaborare prin care se urmăreşte dezvoltarea socio-economică a regiunii de graniţă Serbia-România, conservarea şi promovarea tradiţiilor culturale specifice zonei transfrontaliere.

Proiectul ,,Nestemate ale tezaurului folcloric românesc şi sârbesc”  – Păstrarea şi promovarea tradiţiilor culturale în Reşiţa, Lugoj şi Veliko Gradişte constă în principal în organizarea a două festivaluri folclorice în oraşul de pe Bârzava, ,,Zilele Reşiţei” şi ,,Zilele Recoltei”, plus alte două, unul în oraşul bicicletelor, iar celălalt, la vecinii sârbi. În acest sens, cu banii obţinuţi de la Uniunea Europeană, se vor achiziţiona trei scene multifuncţionale, cu sonorizare şi lumini, câte una pentru fiecare oraş implicat în proiect.

Primarul Lugojului, Francisc Boldea, şi viceprimarul din Veliko Gradişte, Sladjan Markovic, plus alţi reprezentanţi ai celor două localităţi, consilieri locali şi edili-şefi ai comunelor din zona metropolitană care se dezvoltă în jurul Reşiţei, au fost invitaţii primarului Mihai Stepanescu în sala de şedinţe a Primăriei Reşiţa. Printre invitaţi s-a aflat şi Gilles Deterville, viceprimarul din Caen, oraş înfrăţit cu Reşiţa.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

,,Am învăţat foarte multe din experinţele colegilor din Franţa şi Serbia. Am considerat că ar fi foarte bine să punem bazele unei zone metropolitane în această parte a judeţului şi sper ca în curând să accesăm împreună bani europeni, să implementăm proiecte pentru administraţiile pe care noi le reprezentăm”, a declarat Stepanescu.

 ,,În ciuda faptului că vorbim limbi diferite, am observat că sunteţi interesaţi de o colaborare cu comuna noastră. Suntem şi dorim să fim alături de dumneavoastră, în ciuda faptului că şi noi am întâmpinat criza. Cred că putem avea o colaborare fructuoasă”, a spus viceprimarul din Caen. Edilul-şef al Lugojului, cărăşean la origine, cetăţean de onoare al oraşului Oţelu Roşu, a salutat la rândul său această iniţiativă de colaborare. ,,Am o relaţie foarte bună de prietenie cu primarul Reşiţei, am făcut un proiect împreună şi vom face o relaţie frumoasă între cele două oraşe”, a afirmat Francisc Boldea. Sladjan Markovic, vicele din Veliko Gradişte, a mulţumit în primul rând pentru susţinerea aderării Serbiei la Uniunea Europeană de către România. ,,Acest proiect este un pas spre atragerea de fonduri europene în România şi Serbia. În acest an vom semna şi înfrăţirea cu municipiul Reşiţa”, a spus Markovic.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/