Banca din Parcul Botanic care i-a șocat pe timișoreni. Povestea instalației LGBTQ+

the bench parcul botanic timisoara
vestmed 1000x200

O bancă din Parcul Botanic, îmbrăcată în vinil negru și cu lanțuri de fier, stârnește reacții puternic negative în spațiul public. Lucrarea face trimitere la cluburile gay. Organizatorii Bienalei Beta, în cadrul căreia a fost amplasată, vin cu explicații.

Instalația „The Bench”, realizată de Carlos Pena, arhitect și artist spaniol stabilit la Paris, a fost amplasată în Parcul Botanic din Timișoara în cadrul Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara.

Potrivit textului care însoțește lucrarea, artistul pornește de la modul în care zonele mai întunecate ale parcului ar fi fost folosite, în trecut, de persoane LGBTQ+ pentru întâlniri discrete. Proiectul are la bază și povestea unor bănci mutate în zone mai retrase și felul în care spațiul public este folosit în realitate, dincolo de modul în care a fost proiectat.

Vinilul și lanțurile fac trimitere la cluburile gay de tip leather. Potrivit autorului, instalația este un omagiu adus rolului pe care astfel de locuri l-au avut în viața persoanelor LGBTQ+.

În punctul de vedere transmis după apariția reacțiilor publice, organizatorii Beta precizează că „The Bench” este o lucrare de autor și nu reprezintă poziția Primăriei Timișoara sau a Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș.

„Ca în orice expoziție, lucrările exprimă perspectivele autorilor lor, iar prezentarea acestora nu trebuie confundată cu asumarea fiecărei interpretări drept poziție oficială a organizatorilor, finanțatorilor sau partenerilor.”, au transmis organizatorii.

Beta precizează că pentru amplasare a fost obținut avizul necesar, iar intervenția este temporară. „The Bench” „nu urmărește să încurajeze sau să legitimeze comportamente sexuale în spațiul public”, mai spun organizatorii.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Aceștia susțin că lucrarea nu încearcă să prezinte Parcul Botanic ca aparținând unei singure comunități și nici să stabilească o versiune oficială a istoriei locului.

„Parcurile și zonele mai retrase ale orașelor au fost, de-a lungul timpului, locuri de întâlnire, apropiere și intimitate pentru oameni foarte diferiți.”, transmit reprezentanții Beta.

Ei spun că instalația aduce în discuție experiența persoanelor LGBTQ+ care, în perioade marcate de stigmatizare și lipsă de siguranță, au căutat în spațiul public locuri în care se puteau întâlni discret.

„A spune o poveste nu înseamnă a le nega pe toate celelalte. Nu încercăm să stabilim o versiune oficială a memoriei Timișoarei, ci să deschidem o conversație despre felul în care spațiile publice sunt trăite în realitate, uneori diferit de modul în care au fost proiectate sau de imaginea lor oficială.”, mai spun organizatorii.

Beta precizează că este legitim ca lucrarea să fie contestată sau considerată nereușită, dar susține că dezbaterea trebuie purtată pe baza unor informații corecte și fără atacuri la adresa unor oameni sau comunități.

afis casa alex toamna
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/