Consilierii județeni timișeni au aprobat prin vot, luni, încheierea unui parteneriat care marchează un pas important pentru candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028. Demersul își propune să scoată la lumină tradiţiile culinare ale regiunii pentru crearea unei identități gastronomice.
Inițiativa, demarată la începutul acestui an de Consiliul Județean Timiș, are ca scop obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană în 2008, respectiv promovarea Banatului la nivel internațional.
„Suntem la faza în care să semnăm acordul de parteneriat pentru a putea urma toate etapele premergătoare pentru obţinerea acestui titlu. (…) Participarea la titlul de Regiune Gastronomică Europeană reprezintă o oportunitate extraordinară de a pune în valoare patrimoniul cultural, gastronomic şi turistic al regiunii”, a spus Ruxandra Adam, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Timiș.
Proiectul este susținut de CJ Timiș și partenerii săi: Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Timiş (APDT Timiș), Universitatea de Ştiinţele Vieții din Timişoara, asociaţiile Horetim, „Produs în Banat”, „My Banat”, „Degustaria” și Institutul Internaţional de Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism (IGCAT) din Spania.
Caius Ovidiu Merşa, antropolog culinar și expert în artele culinare, a realizat bidbook-ul proiectului și coordonează echipa formată din specialiști și personalități publice care susțin acest demers. În perioada următoare, partenerii se vor concentra pe creșterea vizibilității Banatului, ca regiune gastronomică, precum și împărtășirea cunoștințelor și promovarea educației gastronomice.