Banatul, pus la adăpost de inundații cu peste 40 de milioane de lei

dcim100mediadji 0021.jpg

Inundațiile ar trebui să devină istorie în Banat. Apele Române anunță investiții majore. Vin bani din PNRR și se vor cheltui peste 40 de milioane de lei pentru mărirea gradului de siguranță.

Investițiile vizează atât râuri din Timiș cât și din Caraș-Severin.

„ABA Banat  are prevăzute în planul de  Investiții  al acestui an, 12 lucrări care urmăresc mărirea gradului de siguranță în exploatare a acumulărilor existente, reducerea riscului de inundații în vederea protejării populației, a infrastructurii și a obiectivelor socio-economice localizate în zonele de risc, precum și protecția mediului și a  biodiversității prin măsuri ecologice relevante și prin măsuri pentru asigurarea debitului ecologic”, transmite ABA Banat.

Sunt 6 lucrări de investiții cu finanțare de la bugetul de stat și din surse proprii situate pe cursurile de apă: Timiș, Bega, Oravița, Belareca și alte 6 lucrări de investiții cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Astfel, vor fi continuate lucrările începute în bazinele hidrografice Bega, Cerna și Oravița, în vederea finalizării acestora, lucrările fiind realizate, ca procente, între 66% – 76%. Pentru aceste lucrări, anul acesta sunt necesare circa 9 milioane lei.

Lucrarea „Apărare împotriva inundațiilor a municipiului Caransebeș, zona Aeroport-zona Caransebeșul Nou, județ Caraș-Severin” are deja demarate procedurile pentru exproprierea terenurilor necesare amplasării lucrărilor. Pasul următor este să se obțină toate avizele necesare demarării lucrărilor.

Alte 2 proiecte noi, cu scopul apărării împotriva inundațiilor în vederea protejării populației, vor putea începe procedurile de achiziții pentru  execuția lucrărilor „Sistem de evacuare ape din incinta îndiguită la Remetea Pogănici, județ Caraș-Severin” și „Consolidare și reprofilare râu Timiș pe sectorul Lugoj-frontieră Serbia, județ Timiș”. Valoarea estimată a investiției pentru aceste servicii de achiziție este de circa 31 de milioane de lei.

La 3 lucrări propuse spre finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNNR) sunt demarate procedurile de achiziție pentru serviciile de asistență tehnică de proiectare, în urma cărora se vor stabili soluțiile tehnice cele mai eficiente și estimarea financiară a acestora. Vorbim despre „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Nodului Hidrotehnic Coștei, județ Timiș”, „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Acumulării Surduc, județ Timiș” și „Asigurarea atenuării și tranzitării în siguranță a volumelor de viitură pe râul Caraș și afluenți pe tronsonul Ticvaniu Mare-frontieră Serbia, județ Caraș-Severin”.

„Pentru următoarele 3 proiecte care se află în faza de pregătire documentație, doar unul, respectiv traseul cicloturistic ce se va realiza pe coronamentul digului de apărare împotriva inundațiilor, pe malul stâng al râului Timiș, are contractul de finanțare semnat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Celelalte două proiecte, care vor reabilita 25 km linii de apărare, sunt în faza de avizare  documentație, urmând ca apoi să fie demarate procedurile de achiziții a serviciilor de expertiză tehnică și de proiectare”, a declarat Lucreția Bociort, directorul ABA Banat.

Este vorba despre proiectele traseu cicloturistic dig râu Timiș mal stâng, tronson Albina – frontieră Serbia, județ Timiș; reabilitarea liniilor de apărare mal stâng și drept râu Bistra și afluenți, județ Caraș-Severin; reabilitare linie de apărare existentă râu Nera mal stâng la Socol, județ Caraș-Severin. Valoarea estimată a investițiilor finanțate prin PNRR  de care ar putea beneficia ABA Banat este de circa 44 milioane de euro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/