Banatul nu scapă de codurile de vreme instabilă

Banatul intră, iarăși, sub incidența codurilor meteo de vreme instabilă. Vor fi vijlii, grindină și averse torențiale.

Pentru județul Caraș-Severin s-a emis cod portocaliu, miercuri, de la ora 14:00, până seara la ora 23:00.

„În zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp”, a transmis ANM.

În județul Timiș este cod galben, tot de instabilitate atmosferică. Intră în vigoare miercuri, la prânz, și este valabil până joi, la ora 02:00.

Și aici se anunță averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/