Banatul Montan are un potențial extraordinar de dezvoltare turistică, dar îi lipsește ceva esențial!

senatorul torma adrian, intalnire cu oamenii de afaceri din caras-severin
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Senatorul Adrian Torma încurajează mediul de afaceri din Caraș-Severin să fie mai unit ca niciodată pentru a maximiza șansele județului la dezvoltate.

Cu 30 de ani de antreprenoriat în spate, coproprietar al celei mai importante companii din județ în momentul de față, Adrian Torma s-a întâlnit cu oamenii de afaceri din județ căutând și propunând soluții ca județul Caraș-Severin să iasă din punct de vedere economic din subsolul clasamentului întocmit la nivel național. În noua sa postură, cea de senator, Torma caută să sprijine mediul de afaceri prin asigurarea unei legislații care să nu împovăreze, să nu obstrucționeze, ci dimpotrivă, chiar să premieze performanța în business.

„Există o mare diferență între politică și privat, în spatele privatului stă o umbră neagră, numită faliment. Dacă Statul ar gândi ca mediul privat, cu siguranță multe lucruri s-ar întâmpla mai bine în România sau mult mai bine. După ce am ajuns în Parlament, am fost întrebat dacă vreau să fac parte din Comisia de Antreprenoriat și Turism, exact ceea ce mie îmi plăcea și mi se potrivea. Caraș-Severinul, pe lângă partea de antreprenoriat, are o componentă solidă de turism. În jurul Resitei, în jurul Oraviței și în Moldova Nouă, sau în zona Bozovici, zona Herculane, avem un potențial extraordinar de dezvoltare turistică. Eu nu pot să fac promisiuni și nu îmi doresc să fac promisiuni pe care nu o să le pot îndeplini, mai ales că mandatul meu este doar de 1 an, dar dacă vor exista legi, inițiative sau voi putea iniția eu un proiect de lege care să impulsioneze și să ajute mediul de afaceri, nu o să dau niciun centimetru înapoi. Sunt câteva inițiative interesante, una dintre ele se referă exact la companiile serioase. E vorba despre bonificarea celor care își plătesc taxele la timp. Există o inițiativă, o intenție, dar politica nu se face pe cuvinte spuse din suflet și pe oportunități de moment.”, le-a mărturisit senatorul de la Moldova Nouă reprezentanților mediului de afaceri din Caraș-Severin.

1000x100 (3)

Adrian Torma a mai punctat ceva important. Nevoia unei implicări reale, susținute, a fiecărui om de afaceri, o unitate absolut necesară pentru dezvoltarea județului Caraș-Severin. „Ar trebui să nu lăsăm niciodată sabia pentru dezvoltarea județului și să intrăm în zona de deznădejde. Se poate și în județul Caraș-Severin, sunt companii extraordinare, care au crescut și s-au dezvoltat și fac pași în exteriorul județului. Este păcat să nu dezvoltăm județul nostru. Putem da vina pe Germania, Italia, Spania, Anglia, dar cred că noi suntem cei care trebuie să dezvoltăm acea putere de luptă și, dacă vom învăța să fim și uniți, cu siguranță vom crește județul Caraș-Severin. Îmi doresc din tot sufletul să vedem un Caraș-Severin puternic și doar împreună putem realiza asta!”, a mai spus parlamentarul PSD.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/