Voleibaliștii de la Banatul Caransebeș au disputat un joc de verificare la Timișoara, contra formației locale CSU Universitatea de Vest. Gugulanii au învins clar, cu 3-0, pregătindu-se acum pentru deplasarea la Craiova, unde vor întâlni campioana en titre.
La Timișoara, conform înțelegerii dintre conducătorii celor două echipe, s-a mai jucat un set, pentru că meciul a fost oricum de pregătire. Astfel, antrenorul Răzvan Parpală și-a făcut o primă impresie despre noile achiziții.
„Am rulat tot lotul, care la ora actuală mi se pare mai închegat decât în tur, ucraineanul pe care l-am transferat să ne ajute pentru retur este mai complex, muncitor, are o preluare bună, și… din primele impresii, o să construim un atac mai bun în meciurile ce vor veni”, ne-a declarat antrenorul principal, Răzvan Parpală.
Sâmbătă, 14 ianuarie, Banatul Caransebeș se va deplasa la Craiova, unde va susține un alt meci de verificare, de la ora 13.30 cu SCMU, echipă care se pregătește să înfrunte, în deplasare, campioana Italiei, Azimut Modena, în 17 ianuarie.
În clasamentul Diviziei A1, Banatul Caransebeș se află pe locul 8.