Banatul Caransebeș își face încălzirea la Timișoara pentru a înfrunta campioana

Banatul Caransebeș va disputa astăzi primul meci de verificare din 2017, înaintea reluării returului Campionatului Național de Volei masculin, Divizia A1.

Potrivit antrenorului Răzvan Parpală, Banatul va juca la Timișoara, de la ora 17:30, în compania echipei Universitatea. Cu această ocazie, tehnicianul îi va introduce în formație pe jucătorii noi, secundul Stanislav Korniienko (Ucraina) și centrul Cristian Carabali (Columbia).

După acest meci de pregătire formația condusă de Răzvan Parpală și Fabian Birău se va deplasa sâmbătă la Craiova pentru o nouă verificare în compania echipei campioane din sezonul trecut.

Primul meci oficial din returul campionatului se va desfășura săptămâna viitoare, sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 17:00, în compania echipei Unirea Dej.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/