Un om mic, mic ajută un om mare să se integreze într-o comunitate mică şi ea, dar primitoare. La meciurile de volei ale diviziei A 1 masculin, este văzut printre jucătorii de 2 metri înălțime un băiat care, tot timpul vesel, prin naivitatea de copil, face un lucru deosebit pentru echipă: stabilește o legătură importantă între antrenor și jucător.
Alex are 12 ani și a locuit de la vârsta de 2 ani în Spania, cu familia, însă din cauza greutăților din ultima perioadă din ţara lui Gaudí, a coridei şi a lui Don Quijote, românii se întorc acasă. Este şi cazul familiei Mihale, care a revenit acasă în vara acestui an și l-a înscris pe Alex la școală. În Spania, Alex a învățat limba spaniolă, integrându-se perfect la școală și reușind chiar să fie printre primii în clasă. Acum, întors acasă, se bucură că poate, prin priceperea sa, să vorbească cu un jucător de volei din Columbia, care, de fapt, și el la rândul lui este un copil, un pic mai mare, departe de casă.
Leandro Mejia a împlinit în 8 noiembrie 20 de ani, moment de bucurie pentru colegii de echipă și pentru conducerea clubului care l-au sărbătorit la finalul antrenamentului. Tânărul a avut curajul să lase familia și prietenii, să călătorească, pentru prima dată 20 de ore cu avionul, să schimbe 4 rute și să ajungă pe meleaguri gugulane. Pentru că nu știe engleză, decât spaniolă, clubul de volei a încercat să-i facă acomodarea mai ușoară și a adus un traducător să-l ajute să înțeleagă tactica de joc prezentată de antrenorul Răzvan Parpală. Leandro l-a îndrăgit imediat pe Alex, pe care-l strigă amigo. Mai mult de-atât, Alex este copil de mingi la meciurile de acasă ale echipei Banatul Caransebeș și, în felul acesta, la timpii de odihnă, antrenorul are posibilitatea să comunice cu sportivul care joacă pe poziția de centru.
Mejia face parte din lotul național al Columbiei under 21 de ani și la Caransebeș spune că este o provocare pentru el, atât campionatul românesc, cât și traiul diferit de cel de acasă. Și exemplul cel mai elocvent este diferența mare de temperatură, în Columbia practic neexistând iarnă.