Muzeul Satului Bănățean din Timișoara găzduiește între 27 aprilie și 1 mai un festival cu muzică rock, folclor, teatru, dans, workshop-uri şi ateliere pentru copii. Evenimentul este menit să îi ajute pe refugiații din Ucraina. Organizatorii speră să strângă 30.000 de euro, bani care vor fi direcționați spre refugiați.
„Proiectul Banat pentru Ucraina vrea să arate potenţialul bănățenilor de a face bine. Se va materializa prin intermediului unui festival de strângere de fonduri, ce va avea loc la Muzeul Satului. Am început să ne pregătim. Vom implica atât instituții publice, societatea civilă, operatori economici, trebuie să fie un efort al tuturor celor din Banat. Vor fi spectacole în cele trei zile, vineri e folclor, sâmbătă e rock, duminică o să fie cu teatru şi muzică. Pe toată perioada festivalului, încurajăm donarea atât de bani, cât şi de produse. Important e să dezvoltăm un eveniment care să atragă mulţi timişoreni.”, a declarat coordonatorul festivalului, Adrian Mirescu.
Implicate în festival cu spectacole vor fi mai multe teatre din Timișoara – Național, Teatrul German, cel Maghiar și Teatrul de Păpuși Merlin. Și comunitatea de motocicliști va participa. Sâmbătă, în 30 aprilie, la Timișoara va avea loc o nouă ediție a paradei moto organizată de Timișoara Bikers.
„Ca de obicei, noi suntem alături de comunitatea timişoreană, tot timpul motocicliştii s-au implicat în proiecte, am încercat să ajutăm, să facem donaţii. Acum, cu situaţia tragică din Ucraina, venim şi noi alături de toţi ceilalţi timişoreni. Sâmbătă vom face parada tradiţională de deschidere de sezon şi o campanie anti accidente, dar acum o legăm cu evenimentul Banat pentru Ucraina. Suntem în jur de 600 de motociclişti în comunitate. Pentru că duminică e 1 mai, sunt sigur că ne vom aduna din nou la Muzeul Satului.”, a spus Sorin Stanca, de la Timişoara Bikers.
În privința artiștilor care vor urca pe scena de la Muzeul Satului, aceștia urmează să fie stabiliți de Casa de Cultură a Timișoarei. „Avem o listă de aproximativ 30 de artişti timşoreni, vom vedea cine va dori să vină. Şi dacă vorbim de eveniment, punctul meu de vedere este că nu vom putea obţine foarte multe fonduri doar din donaţii, ci este nevoie de un teledon şi de atragerea sponsorilor. Ne dorim din toată inima ca timişorenii să se implice, să reuşim să ajutăm oamenii din Ucraina.”, a declarat Codruţa Măgurean de la casa de cultură.
Organizatorii trag nădejde că vor aduna, din donații, până la 30.000 de euro. Banii vor fi distribuiți refugiaților din Ucraina din Crucea Roșie.