PSD-ul s-a hotărât: lansează spectaculos candidatura lui Victor Ponta la preşedinţie. De fapt, cu formula lansării spectaculoase am fost ameninţaţi. Aceasta se petrece la Alba-Iulia şi seamănă izbitor cu modelul Eurovizionului. Judeţele vor fi chemate să dea note, de la zece la zece, de unde deducem uralele pe care le vom auzi după fiecare strigare. În felul acesta sucesul va fi asigurat, iar consultantul american va putea spune: Iată că şi în România este posibilă lansarea unui candidat ca în America. Aţi auzit de România? A, da, Nadia Comăneci, aia cu saltelele Dormeo. Ştiu, capitala e la Budapesta, ok? Ok pe dracu! Capitala e Bucureşti, băi academicienilor. Doar dacă n-o apărea Statul Secuiesc, aşa cum se preconizează. Buuun! Nu ştim cum îşi va lansa competitorul Alianţa Creştin Democrată, pentru că Iohannis, care tace şi face, are altele pe cap. De exemplu, să se judece prin instanţe pentru casele obţinute cu sudoarea minţii sale şi să se lupte în Justiţie cu Victor Ponta şi ordonanţele sale. Poate Elena Udrea să se dea în vreun fel în spectacol, în legătură cu lansarea sa la o preşedinţie tot mai îndepărtată, dacă se bazează pe Băsescu Traian şi clanurile sale ţigăneşti. Nişte fuste colorate s-or găsi şi pentru ea. Că de lăutari, ţiganii nu duc lipsă. Şi atunci, să vezi lansare! Până la Lună, de i se vor zgudui craterele şi extratereştrii, care, treziţi brusc din somn, vor fugi care încotro, spre planete pe care nu are loc decât lansarea rachetelor lor. Opoziţia vrea o moţiune de cenzură, care să-l dea jos pe Ponta. De ce el să aibă parte de Euroviziune? Iohannis, deloc stânjenit, a părut fericit că el, generalul, a aflat că dacă vrei să ajungi sus trebuie să bagi limba în urechea cuiva. Secret dezvăluit de Ludovic Orban, care tot răcnea la vreo trei inşi, rătăciţi prin sală. Liviu Dragnea a refuzat să taie o pamblică în culorile Ţinutului Secuiesc, la ianugurarea unui drum. Mi se pare normal. El le taie doar pe cele tricolore, că el e din Guvernul României. În legătură cu lansarea Monicăi Macovei, nu ştim ce să spunem. Doar că de la ea ne putem aştepta la orice. Poate cei din Justiţia independentă vor pune mână de la mână, să-i cumpere un podium şi o scenă, de unde să ne povestească despre felul în care a apărat ea Justiţia românească şi libertatea ei de exprimare. Asta, dacă Justiţia nu se poate apăra singură. E tare amărâtă, vai de mama ei! De muzică nu ştim dacă va face rost, dar nişte baloane colorate s-or găsi pe la vreun sponsor.