Sâmbătă, Stadionul Naţional din Capitală a fost plin. Mai plin decât un borcan plin cu castraveţi, dacă se poate imagina ceva mai plin decât un borcan plin cu castraveţi. Se aflau acolo şaptezeci de mii de amărăşteni şi aproximativ o mie de reprezentanţi ai lor, sărbătorindu-l pe Victor Viorel Ponta pentru cei 42 de ani, pe care i-a împlinit exact în acea zi. Sau, ăsta să fi fost cadoul miilor de pesedişti? Să fie primit! S-a procedat la deschiderea oficială a campaniei prezidenţiale a prezidenţiabilului Victor Ponta. S-a jucat la o singură poartă, poarta opoziţiei, care a rămas cam mofluză. După care au chemat-o pe Elena Udrea, să le pună piatra de temelie la un nou stadion, numai pentru Iohannis şi Blaga. De ce să nu aibă şi ei stadionul lor? L-au luat consultant pe Sorin Oprescu, dar, în acel moment, dumnealui tocmai îi dădea sfaturi preşedintelui Ponta. Aşa că opoziţia, invidioasă, l-a scos de la naftalină pe Adriean Videanu, că şi el a fost primar general al Capitalei şi era specialist în borduri. S-a cântat, s-a dansat şi s-a stat pe iarbă, mai ales nişte doamne, care nu mai suportau ditirambii şi bătăturile şi care şi-au adus banana de acasă. În rest, n-au mai cârâit împotriva organizatorilor, care puteau să instaleze şi ei o canapea. Au fost de faţă preşedintele socialiştilor europeni şi primul-ministru al Republicii Moldova, amândoi vorbind în limba română. În general au fost înţeleşi de cei prezenţi: că Victor Ponta trebuie să ajungă preşedinte. Deci, ţineţi minte trei cuvinte, Victor Ponta, preşedinte!, a punctat Dragnea şi toţi au fost de acord. Apoi a luat cuvântul Victor Ponta, care a vorbit despre unitate. Unitatea întregului popor, element esenţial al perioadei care va urma. Ovaţii, urale, ultimele floricele de porumb şi berea cu care Ponta a făcut cinste de ziua lui. Bani de mici n-au mai fost, dar n-a băgat nimeni de seamă. După care Ponta a plecat, să se pregătească pentru moţiunea de cenzură, pe care o vor introduce în parlament PDL-ul şi PNL-ul. Deşi moţiunea n-are şanse după ce s-a pronunţat Curtea Constituţională, pe marginea constituţionalităţii legii migraţiei. Nici majoritatea nu o prea au în Parlament, deci se cam fac de râs. Pentru contrabalans, Iohannis şi-a depus candidatura la preşedinţie, dar ANI a cerut ca Justiţia să-şi spună părerea: Este infractor sau nu. Dacă da, atunci trei ani nu va mai avea voie să deţină nicio demnitate. E vorba de nişte falsuri pentru dobândirea unor case. Aşteptăm cu ineteres şi ţineţi minte trei cuvinte, Victor Ponta, preşedinte. Lansarea s-a încheiat cu baloane colorate.