Băile Herculane, din nou pe harta Europei balneare

statuie hercules baile herculane
alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

Stațiunea de pe Valea Cernei redevine punctul de întâlnire al celor mai importante voci din turismul balnear european, găzduind Adunarea Generală a Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa.

Băile Herculane este oaspete în aceste zile a Adunării Generale a Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa (EHTTA – European Historic Thermal Towns Association), un eveniment de amploare internațională, care reunește în România reprezentanți ai administrațiilor publice, specialiști în turism și balneologie, experți în patrimoniu și dezvoltare durabilă din întreaga Europă.

Invitații au sosit miercuri în stațiunea de pe Valea Cernei și vor rămâne până sâmbătă, timp în care vor participa la sesiuni de lucru, ateliere tematice, vizite de studiu, dar și la o serie de evenimente culturale și muzicale, care le vor oferi acestora o experiență autentică, în spiritul istoriei și valorilor locale. Prezența acestora la Băile Herculane consolidează statutul stațiunii ca destinație termală istorică de interes european.

gheorghe orza si riccardo mortandello

Gheorghe Orza și Riccardo Mortandello

Primarul Gheorghe Orza a evidențiat semnificația aparte a acestei întâlniri pentru oraș: „De anul trecut, am devenit membri ai Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa, acum găzduim Adunarea Generală. Este un moment cu totul special, și un lucru inedit, totodată, căci din 1872 nu a mai avut loc nicio reuniune de balneologie în Herculane. Sunt mândru că în mandatul meu se întâmplă acest lucru!”.

Intrarea în această asociație este, potrivit edilului, un pas esențial pentru revitalizarea stațiunii. „Este un plus valoare pentru orașul nostru. Gândiți-vă că și dânșii au trecut prin ceea ce trecem noi astăzi în privința degradării clădirilor istorice. Este un prim pas pentru începerea renovării clădirilor istorice. Cu suportul dumnealor, chiar și logistic la început, vom putea intra pe fonduri europene, ca să putem renova ceea ce noi avem aici”, a punctat Gheorghe Orza.

Un prim proiect vizat este reabilitarea Băilor Neptun, pentru care, vineri, urmează să fie semnat un protocol între Primăria Băile Herculane, Institutul Național al Balneologiei și EHTTA – marcând începutul unei colaborări promițătoare, a mai subliniat Gheorghe Orza.

Prezent la eveniment, președintele EHTTA, Riccardo Mortandello, a explicat importanța includerii României în cadrul asociației: „Este o mare onoare pentru noi să fim aici. Este esențial ca Băile Herculane să fie parte din această rețea. Asociația noastră beneficiază de recunoaștere la nivelul Uniunii Europene în domeniul patrimoniului termal, iar prezența în România ne permite să stabilim contacte directe cu alte orașe istorice din Europa”.

fanfara fortelor navale in grota haiducilor

Recital de fanfară în Grota Haiducilor

Dacă ziua de miercuri a fost dedicată vizitării stațiunii, care a culminat cu recitalul de muzică militară a Forțelor Navale Române susținut în Grota Haiducilor, astăzi are loc Adunarea Generală a EHTTA. Cu acest prilej, se vor discuta, printre altele, și oportunitățile de finanțare europeană pentru proiecte de reabilitare a patrimoniului balnear.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

De la eveniment nu a lipsit nici președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care a evidențiat rolul esențial al fondurilor europene în dezvoltarea durabilă a stațiunii Băile Herculane.

„Mă bucur că orașul Băile Herculane organizează și găzduiește, totodată, un astfel de eveniment. Nu-mi aduc aminte să mai fi existat o asemenea reuniune la Băile Herculane, cu o participare importantă a reprezentanților tuturor stațiunilor balneoclimaterice istorice din Europa. Și, sigur, unde putea să fie această întâlnire dacă nu în Herculane, probabil cea mai veche stațiune balneoclimaterică din Europa. Evident că este foarte important și pentru a arăta dimensiunea europeană a României, a orașului Băile Herculane, pentru că dacă vorbim despre dezvoltarea stațiunii Băile Herculane, nu putem să omitem fondurile europene. Dezvoltarea stațiunii noastre nu poate fi făcută fără fondurile puse la dispoziție de UE și sunt convins că în perioada următoare administrația orașului va beneficia și va reuși să absoarbă din plin bani europeni”, a declarat Silviu Hurduzeu.

Evenimentul se va încheia în mod simbolic în data de 9 mai – Ziua Europei, când, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin și Centrul Județean pentru Cultură și Artă Caraș-Severin, Primăria Băile Herculane va organiza Festivalul Comunităților Etnice, dedicat celebrării unității în diversitate.

invitati herculane eveniment

Tur ghidat prin Herculane pentru oaspeții străini

invitati herculane

Pe tot parcursul vizitei, invitații au primit explicații pas cu pas

muzica militară a forțelor navale române

Fanfara Forțelor Navale Române

 

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/