Băiețel de 5 ani, rănit în urma unui accident în Timișoara

voluntari smurd

Un băiețel de 5 ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident în Timișoara. Alte două persoane au fost rănite.

Accidentul a avut loc, marți, pe strada Turda și a fost provocat e un șofer care nu a acordat prioritate.

„Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a condus un autoturism pe strada Turda din municipiul Timișoara, iar la intersecția cu strada Palmierilor a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea celor doi conducatori auto și a unui băiețel de 5 ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru de vătămare corporală din culpă.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/