Iacob Chișărău ridică semne de întrebare

Vlad Hosu, avocatul familiilor celor trei tineri omorâți în accidentul care a avut loc în urmă cu un an, a criticat implicarea consilierului județean și în dosarul traficului de influență de la Curtea de Apel Timișoara. Acesta se declară acum îngrijorat de faptul că alesul județean ar avea o oarecare influență la instanța timișoreană.

Scandalul care a zguduit joi Curtea de Apel Timișoara ar putea avea efect „de domino”, spun surse aproapiate anchetei. Deși procuroii DNA nu au oferit prea multe detalii cu privire la procesele pe care alesul județean a dorit să le „cumpere”, intenția sa le ridică semne de întrebare celor care au la ora actuală un dosar în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Mai exact, este vorba despre tragicul accident care a avut loc la ieșire din Timișoara în luna mai a anului trecut, atunci când trei tineri au murit pe șosea, din cauză că Iacob Chișărău se grăbea să ajungă la o petrecere și a intrat pe contrasens.

„Mă simt ușurat că nu e vorba de speța noastră, dar pe de altă parte îmi exprim îngrijoarerea că o persoană care este acuzată că a dat mită unui judecător, e anchetată de parchetul de pe lângă aceeași instanță. Acolo, un magistrat a fost arestat, ceea ce înseamnă că există o problemă”, a spus avocatul Vlad Hosu. Acesta se teme pentru bunul mers al anchetei. „Indiferent despre ce dosar este vorba, ne gândim la o posibilă influență a lui Chișărău asupra instanței”, a adăugat avocatul, care speră ca procurorii să își facă datoria corect.

În ce privește arestarea de ieri, Iacob Chișărău este acuzat în acest dosar de trafic de infuență. Asta, pe lângă acuza de ucidere din culpă, de anul trecut din luna mai.

 

Comments

  1. ion says:

    Ce tot vrea nemernicul de Chsarau! Ce mai cauta la Moldomin criminalul asta! De ce PDL -ul nu-l scoate din Consiliul Judetean.Se tem cumva ca stie prea multe?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/