Avem testări puține, avem bolnavi puțini! Nu facem teste, părem mai sănătoși! Va fi din ce în ce mai greu!

Timișoara a ajuns să fie carantinată pentru că în orașul lui Fritz se testează masiv, e convins Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, dar la fel ar putea sta situația și în unele localități cărășene, numai că aici se testează foarte puțin.

Romeo Dunca a fost infectat cu COVID-19 și a trecut cu bine, prezentând doar simptome ușoare, însă s-a convins de cât de periculos e acest virus, motiv pentru care acum nu-l mai ia în râs, ci îndeamnă la precauție. „Virusul ăsta e chiar o problemă. Și eu am pierdut persoane apropiate. Nu e glumă! E greu să înțelegem orice măsură dură, nu sunt în măsură să analizez carantinarea Timișoarei, ne conformăm. Nu e de gumă, trebuie să strângem rândurile și să avem grijă de bani pentru că va fi din ce în ce mai greu pentru toată țara. Efortul pe companiile private va fi din ce în ce mai mare, pentru că povara aparatului administrativ, povara administrațiilor neperformante, povara politică și povara neproductivității sunt foarte mari.”, a comentat șeful CJ.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Referitor la motivele pentru care capitala Banatului e astăzi în carantină, iar alte orașe nu, Romeo Dunca vorbește despre cifre și statistici intenționat deformate, în ciuda consecințelor ce se pot dovedi dramatice. „Cifrele sunt influențate de numărul de testări. Avem testări puține, avem bolnavi puțini. Nu facem teste, părem mai sănătoși. La minte nu suntem sănătoși pentru că orice facem este împotriva bunului mers și împotriva progresului nostru.”, a mai spus președintele CJ.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/