Autorul tâlhăriei de la Caransebeș este încă liber! Judecătorii vor să-i afle domiciliul corect!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Daniel Nicușor Constantin, autorul tâlhăriei de marți seara de la Caransebeș, a fost propus de către procurori pentru arestare preventivă în lipsă, însă judecătorul de drepturi și libertăți așteaptă să se convingă de faptul că tânărul a fost citat corect la domiciliul real.

Recidivist și proaspăt eliberat din penitenciar, Daniel Nicușor Constantin a jinduit, joia trecută, la borseta cu bani a consilierului local Ion Bădeț, pe care l-a agresat și l-a deposedat de o sumă frumușică. Polițiștii au început cercetările abia a doua zi, pentru că în acea seară nu s-au putut înțelege cu Bădeț, care era în stare de ebrietate. După ce au reușit să-l audieze pe Ion Bădeț, aceștia au descins joi în Obreja, la locuințele celor trei tineri suspectați de comiterea tâlhăriei.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Ulterior s-a dovedit că doi dintre suspecți, un tânăr și o tânără din Obreja, nu au știut de intenția lui Constantin de a utiliza violența, cei trei vorbindu-se, inițial, doar să-l buzunărească pe consilierul local, fără a se pune problema de a se folosi forța. Așa se face că, pentru cei doi, s-au emis doar ordonanțe de control judiciar. Lor le-a și fost schimbată încadrarea, din complicitate la tâlhărie, în complicitate la furt.

Deși a fugit de acasă și refuză să se prezinte procurorilor, autorul tâlhăriei, Daniel Nicușor Constantin, ar fi trebuit să primească mandat de arestare în lipsă, fapt cerut de procurori vineri judecătorului de drepturi și libertăți al Judecătoriei Caransebeș. Doar că vineri acesta a amânat decizia pentru ziua de azi, ca să se verifice în baza de date adresa de domiciliu a lui Daniel Nicușor Constantin. Rămâne de văzut dacă astăzi va fi emis mandatul de arestare în lipsă sau va continua să circule liber printre noi.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/