Autorizație de construire pentru noul Spital Județean de Urgență Reșița! „Nu credea nimeni!”

nelu popa (2)
untitled design set 970x90 px

Primarul Reșiței a dezvăluit că săptămâna aceasta va fi emis și ultimul document înainte de licitația pentru desemnarea constructorului noului spital județean!

Nelu Popa a spus pentru expressdebanat.ro că insistențele senatorului Marcel Vela au dat rezultat, că unitatea spitalicească pe care au promis-o în urmă cu trei ani are finanțare asigurată și că arhitectul-șef al municipiului a promis că va elibera zilele acestea autorizația de construire. „Tocmai s-a dat Ordonanță de Guvern privind construirea de spitale noi județene și suntem fericiți să constatăm că avem un proiect matur care e gata de demarare. Nu credea nimeni că se va realiza acest proiect. Am ajuns în situația în care orice ni se spune, nu mai credem nimic. Fără falsă modestie, la nivel de Reșița, am ajuns să realizăm lucruri pe care le spuneam acum 4-5 ani și nu mă credea nimeni. Eu înțeleg lucrul ăsta, face parte din istoria noastră recentă, deoarece românii au fost mințiți că se fac foarte multe lucruri și nu s-au făcut.”, a declarat edilul-șef.

publicitate ziar expresb 1000x100

Construirea noului Județean i se datorează în mare măsură senatorului Marcel Vela, a ținut Nelu Popa să sublinieze, și asta pentru că a făcut ce trebuie la București pentru ca proiectul să fie finanțat. „Insistența cu care, la nivel central, Marcel Vela a reușit să aducă în discuție realizarea unui nou spital la Reșița, a făcut ca lucrurile să ajungă în situația ca noul spital județean de la Reșița să fie pe această listă scurtă. Atunci când s-a făcut lista PNNR pentru spitale, cele 45, din care 25 vor fi finanțate, nimeni nu a înțeles maniera în care s-a făcut de către ministrul Ghinea, ministrul de la vremea respectivă. A fost multă nemulțumire în toate taberele. Nimeni nu a înțeles ce e cu lista aia și pe fondul acestor nemulțumiri justificate, am avut șansa ca aceste trei staționare să fie praf și pulbere și să prindem un loc pe lista asta. Asta se datorează în mare măsură lui Marcel Vela.”, a adăugat primarul Reșiței.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/