Autobuzele care circulă pe B-dul Take Ionescu, una dintre cele mai aglomerate artere din Timișoara, vor avea culoar special și prioritate la semafor.
Primăria Timișoara anunță că vor avea loc modificări în ceea ce privește circulația mijloacelor de transport în comun pe B-dul Take Ionescu, unul dintre cele mai aglomerate din oraș. Așadar, instituția va înființa benzi special de preselecție pentru autobuze, în mai multe intersecții de pe acest bulevard.
„Astfel, autobuzele de pe nouă linii vor putea evita staționarea în coloanele de mașini, aproximativ 8.000 de pasageri își vor scurta durata călătoriei, iar autoturismele vor putea să circule în continuare pe două benzi. În prezent, pe tronsonul Punctele Cardinale – Take Ionescu – Piața Badea Cârțan – Simion Bărnuțiu – Piața V. Economu circulă autobuzele L11, L17, E4, E4B, M27, M30, M35, M11 și S13, cu un total de 265 ture/ zi și aproximativ 8.000 de călători/zi”, a informat Primăria Timișoara.
Potrivit reprezentanților instituției, pentru a reduce timpii de așteptare la semafor și, în final, ai călătoriei cu mijloacele de transport în comun, vor fi înființate benzi de preselecție și semaforizare prioritară în intersecțiile: B-dul Take Ionescu – P-ța I.I. C. Brătianu, B-dul Take Ionescu – A. Popovici, B-dul Take Ionescu – N. Filipescu, B-dul Take Ionescu – D. Gusti și B-dul Take Ionescu – P-ța Badea Cârțan.
„Acum, mașinile și mijloacele de transport în comun se înghesuie pe aceleași benzi, iar la orele de vârf, autobuzele reușesc să treacă de intersecții abia după două-trei reprize de roșu la semafor. Vom înființa aceste benzi speciale de preselecție și vom avea semafoare cu prioritate, ceea ce înseamnă că autobuzele vor ocoli coloana și vor pleca de la semafor cu câteva secunde înaintea mașinilor, care își vor păstra cele două benzi. Bulevardul Take Ionescu, o arteră radială care asigură și conexiunea cu autostrada A1, cu Aeroportul Internațional ‘Traian Vuia’ și cu zona metropolitană, are nevoie de două benzi de circulație pe sens, iar acest proiect nu va aduce schimbări din acest punct de vedere. Vom avea însă și un plus major în ceea ce privește circulația mijloacelor de transport în comun. Avem avizul Comisiei de Circulație și îl așteptăm pe cel de la Poliția Rutieră, după care vom începe amenajarea, în această toamnă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Proiectul de amenajare a benzilor speciale de preselecție pentru mijloacele de transport în comun implică mutarea trecerii de pietoni de la intersecția cu str. Popovici, precum și desființarea a 50 de locuri de parcare: 32 pe latura nordică, între str. Popovici și Punctele Cardinale; 16 pe latura nordică, între str. Filipescu și str. Popovici; și 2 pe latura sudică, pentru mutarea trecerii de pietoni.
„Analizăm și alte zone în care se poate interveni, astfel încât mașinile să își păstreze benzile, iar autobuzele să nu mai rămână blocate în coloane. Avem deja în lucru proiectul Magistrala Verde, cu benzi dedicate transportului în comun pe Calea Șagului. Din păcate, pe alte bulevarde foarte aglomerate nu avem suficient spațiu pentru benzi dedicate, dar putem amenaja culoare pentru mijloacele de transport în comun și putem asigura semaforizare prioritară”, a explicat Ruben Lațcău.