Aquatim Timișoara este una dintre societățile care arată că se poate. Compania a avut un an 2023 fructuos, în care a implementat multe proiecte. Poate...
Primele contracte semnate prin Programul Regional Vest, de peste 200 de milioane de lei, vor fi implementate la Timișoara. Lucrările de reabilitare a Bulevardului Cetății...
La Timișoara s-a oferit mită pentru a se obține o anumită sentință într-un proces la Înalta Curte de Casație și Justiței. Procurorii DNA au organizat...
O femeia a fost racolată de un individ în Cluj și apoi transportată prin toată țara, inclusiv în Timișoara, și obligată să se prostitueze. Procurorii...
Într-o comună de lângă Timișoara, aflată într-o dezvoltare continuă, a fost finalizată o creșă modernă, realizată cu bani europeni și din bugetul local. Peste 60...
Sunt anunțate ploi abundente în Banat. Județele Timiș și Caraș-Severin intră, joi, de la ora 10:00, sub atenționare cod galben de precipitații. Potrivit avertizării emise...
Bărbatul suspectat de incendierea mașinii de serviciu a directorului Piețe SA Timișoara a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Jebel. Suspectul, în vârstă de 58...
Biletele de tren s-au scumpit. CFR Călători a anunțat că tarifele călătoriilor pe calea ferată sunt mai scumpe din cauza inflației. Astfel, din 12 decembrie,...
Șase persoane au ajuns, miercuri, la spital, după ce au fost rănite într-un accident produs în Timiș de un șofer de 72 de ani. Bătrânul...
Primăria Timișoara vrea să știe suprafața străzilor din Timișoara și situația lor juridică. Caută o firmă care să facă măsurătorile. Licitația pentru „Servicii de cadastru...
Polițiștii de la Investigații Criminale au făcut, miercuri, o percheziție în dosarul în care este cercetată incendierea mașinii directorului Piețe Timișoara. Mascații au ajuns la...
Mii de țigări de contrabandă au fost descoperite, marți, într-o piață din Lugoj de polițiștii de la Investigații Criminale. Tutunul era scos la vânzare de...
Sunt emise mai multe coduri pentru Banat. Va ploua mult și se anunță și risc de inundații. Județele Timiș și Caraș-Severin intră, în noaptea de...
Comisarii Gărzii de Mediu Timiş au interzis accesul pe teritoriul României a unui transport de deșeuri care venea din Serbia. Un transportator din Serbia a...
La Timișoara, la Centrul de Oncologie Oncohelp, a fost cumpărat și pus în funcțiune un fibroscan de ultimă generație. Fibroscanul permite o evaluare rapidă, nedureroasă...
Două tinere au ajuns pe mâna polițiștilor după ce au fost prinse cerând donații în Timișoara în numele unei asociații. Nu aveau avizul necesar. Femeile...
O comună de lângă Timișoara va avea centru de aport volunar. Astfel, deșeurile vor fi colectate în concordanță cu legislația europeană. Autoritățile din Giarmata au...
După mai multe zile de proteste spontane, angajații Direcției Regionale de Statistică Timiș au decis blocarea activității. Oamenii sunt nemulțumiți de salarizarea mult prea mică...
Peste 3.700 de timișoreni au completat chestionarul privind amenajarea Pădurii Verzi ca pădure parc, până acum. Până în 20 decembrie au loc și consultări cu...
Angajații Horticultura au finalizat plantarea de flori bienale. Peste 214.000 de plante colorate înfrumusețează zonele centrale din Timișoara. Campania de plantare din această toamnă a...
În apropiere de Timișoara, o comună își dezvoltă infrastructra pentru vehicule electrice cu ajutorul fondurilor nerambursabile. Autoritățile din Pădureni au accesat bani din Planul Național...
Universitatea Politehnica Timișoara a finanțat cu peste 3,5 milioane de euro afacerile unor studenți. Universitatea Politehnica Timișoara a derulat două proiecte prin fonduri europene prin...
O explozie s-a produs, sâmbătă, într-un bloc dintr-o comună de lângă Timișoara. Patru persoane au fost rănite. O butelie a explodat într-un apartament de la...
Semnal de alarmă tras de medicii de la Spitalul Clinic CF Timișoara! O treime dintre femeile gravide nu fac niciun control în timpul sarcinii. Riscurile...
Consiliul tehnico-economic al CNAIR a aprobat SF-ul pentru construirea centurii Timișoara Vest. Acum se pregătește licitația. Varianta de ocolire va avea aproximativ 14 kilometri și...
Timișoara la nesfârșit a început, vineri seară, cu o gală și un spactacol extraordinar în Piața Unirii. Finalul anului Timișoara Capitală Europeană a Cultii este...
A început montarea noii Pasarele Gelu din Timișoara. Aceasta este compusă din mai multe elemente din metal, care sunt, vineri, asamblate. Operațiunea nu ar trebui...
O fetiță din Timiș a murit, după ce a căzut din pat și s-a lovit la cap. Familia este anchetată, pentru că pe trupul ei...
Cinematograful Timiș, cel mai nou reabilitat din Timișoara, a fost gazda Galei Comunității Timișoara 2023. Evenimentul a adunat laolaltă comunitatea locală și oamenii care au...
„Timișoara 2023 la nesfârșit”, evenimentul de închidere a Capitalei Europene a Culturii, este accesibil tuturor, iar autoritățile au decis să ofere transport gratuit. Este pregătit...
Programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii se apropie de final. Anul 2023 a reprezentat pentru Timișoara un an excepțional, spun autoritățile. Primarul Dominic Fritz...
Veste bună pentru timișorenii care au primit case prin retrocedare. Primăria Timișoara anunță să le va da terenurile de sub locuințe, în baza Legii 112....