AUR și-a prezentat oferta de guvernare la Reșița: 150 de măsuri împachetate frumos

aur 1
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Formațiunea condusă de George Simion vine în fața românilor cu un pachet de măsuri prin care se dorește reconstrucția României.

Alianța pentru Unirea Românilor și-a prezentat, vineri după-amiază, la Reșița, programul de guvernare, în fața a circa 200 de susținători ai formațiunii. Acesta conține 15 puncte, iar despre el au vorbit parlamentarii AUR – Claudiu Târziu, Sorin Lavric, Ringo Dămureanu – Robert Alecu, vicepreședintele formațiunii, și Eugen Popescu, coordonator AUR. Marele absent al evenimentului fost însă George Simion, președintele partidului. Printre invitați s-a numărat și președintele Partidului Republican, Marian Cucșa.

AUR vine în fața românilor cu 150 de măsuri împărțite în 15 direcții, considerate de cei care au lucrat la programul de guvernare, vitale pentru reconstrucția României. Soluțiile propuse de AUR nu vor avea loc peste noapte, fiind nevoie de cel puțin 10 ani pentru implementarea lor, așa cum remarca senatorul Claudiu Târziu.

aur 2

Trebuie să spunem stop deconstrucției României și să dăm starul pentru reconstrucția României. După 33 de ani de deconstrucție, avem nevoie de cel puțin 10 ani de reconstrucție, pentru a pune țara aceasta pe făgașul de dezvoltare pe care îl bine merită, prin resursele naturale și umane pe care le are. Soluțiile pe care vi le prezentăm nu sunt scrise de un lider politic sau altul. Nu sunt rodul unor discuții de conclav, nu sunt întâmplătoare, așa cum ne-au obișnuit până acum politicienii din România. Ele sunt rezultatul unei muncii intense, de peste un an și jumătate, în comisiile naționale de specialitate ale partidului AUR. Sunt confruntate cu expertiza unor specialiști externi ai partidului nostru și sunt bine echilibrate. Programul nostru este unul foarte serios, nu e o broșurică de care să scăpați când ieșit din sală, nu este o promisiune goală, nu este un manifest electoral, este viziunea noastră pentru România.”, a precizat Târziu.

În programul de guvernare AUR se vorbește despre ridicarea standardului de viață la nivelul mediu din Uniunea Europeană, despre promovarea intereselor comunităților românești istorice și ale românilor din diaspora, despre reducerea taxării muncii și a companiilor, prin optimizare fiscală, simplificare și debirocratizarea statului.

AUR mai propune creșterea graduală, în primii patru ani de guvernare, a salariului minim brut, până la valoare de 5.000 de lei și indexarea acestuia cu rata anuală a inflației. Seniorii care aleg voluntar să-și continue activitatea profesională în mediul privat, după atingerea vârstei de pensionare, vor fi scutiți de contribuții și impozitul pe veniturile din salarii.

aur 4

Soluțiile AUR vizează ale două domenii: sănătate și educația. Formațiunea condusă de George Simion angajându-se să ridice câte un spital în fiecare județ al României, să redeschidă Institutul Cantacuzino din București, dar și să redea demnitatea profesorilor, prin salarizare și stimulente adecvate, și printr-un program gândit pentru construirea a 500 de noi unități de învățământ.

„Știm foarte bine că toți plătim niște contribuții imense, dar atunci când ne îmbolnăvim în loc să mergem la sistemul de sănătate de stat, ne ducem tot la privat, și plătim bani în plus. Și m-am întrebat care sunt cauzele generale în sistemul de sănătate. Prima cauză: infrastructura, tot ce înseamnă spitale, clinici, dispensare. Trebuie să le construim și am gândit un program care se numește «Ana Aslan», prin care, cu ajutorul fondurilor europene, vom ridica câte un spital județean în fiecare județ. Nu sunt lozinci, ce vă spunem noi, dacă există dorință, atunci putem face asta. Apoi, există un Institut Cantacuzino în București, care a fost instituție de elită în privința fabricării vaccinurilor, și pe care trebuie să-l redeschidem. Apoi, trebuie să ridicăm policlinici, iar raportul ideal ar fi de o policlinică la 25.000 de români. La fel, pare utopic, dar se poate face asta, câtă vreme există voință. Parcul de ambulanță este cât se poate de învechit, trebuie să-l împrospătăm. (…) În ceea ce privește educația, AUR propune Programul «Domnul Trandafir», prin care ne dorim să redăm demnitatea profesorilor, pentru că astăzi profesorul nu mai are autoritate în ochii elevilor. În al doilea rând, iarăși, infrastructura. Vrem să ridicăm 500 de clădiri pentru învățământul primar, gimnazial și liceal.”, a declarat, la Reșița, senatorul Sorin Lavric.

În egală măsură, AUR susține scăderea numărului de parlamentari la 300, „așa cum își doresc românii”, un Guvern „suplu” și „eficient”, cu maximum 12 ministere și maximum 50 de secretari de stat, după cum a precizat Robert Alecu, vicepreședinte AUR.

Au mai fost prezenți la eveniment cei mai noi membri ai AUR Caraș-Severin, Petru Schinteie, fost consilier local la Caransebeș din partea PSD, și Nicolae Beg, primarul comunei Marga.

aur foto 3

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/