Reprezentanții AUR îl acuză pe deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, de comportament agresiv și limbaj suburban pe care îl manifestă în mod constant, în plenul Camerei, la adresa parlamentarilor opoziției.
Acuzațiile celor de la AUR vin ca urmare a unui incident care s-a petrecut luni, în plenul Camerei Deputaților, între Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, și George Simion, liderul deputaților AUR, chiar la prezidiul Camerei.
Cei de la AUR au publicat pe contul de TikTok momentul în care Simonis îl înjură și amenință pe Simion că îi sparge dinții. În replică, Simion i-a spus lui Simonis că este o „lichea pitică”.
Potrivit presei centrale care a relatat incidentul, Alfred Simonis a declarat luni, în plen, că la începutul ședinței „un domn deputat, mai rusofil aşa, căruia nu merită să îi spun numele, a venit şi mi-a spus, citez: «Am să o violez pe mă-ta!» Aşa mi-a spus acest individ la începutul şedinţei şi poate că şi reacţia mea a fost una vehementă şi poate şi prestaţia mea, după acest moment, nu e cea pe care aţi fi aşteptat-o”, a spus Alfred Simonis în plen.
Simion a scris apoi pe Facebook că va arăta „cum mă înjură de morți și de mamă președintele Camerei Deputaților”.
„Este inacceptabil ca un individ care s-a remarcat de-a lungul carierei politice doar prin veleitățile de bișnițar și de combinator să ocupe a treia funcție din statul român și să păteze imaginea funcției de reprezentant al românilor. Funcția de președinte al Camerei Deputaților ar trebui să impună o anumită conduită, lucru total străin sinecuristului Alfred Simonis, zis și Freddy. Tehnicile sale de intimidare, de manipulare, precum și limbajul suburban au atins astăzi noi culmi ale tupeului, după ce și-a permis ca în cel mai grotesc mod să adreseze injurii greu de reprodus președintelui AUR, deputatul George Simion, cel care i-a solicitat o serie de explicații. Însă, disprețul și aroganța l-au făcut pe Freddy Simonis să își arate adevărata față, aceea de interlop eșuat.”, se arată într-un comunicat transmis de AUR presei.
Potrivit AUR, Simonis a mințit în fața presei, „deși cunoștea foarte bine realitatea, știa exact cum s-au petrecut faptele”, „aşa cum a fost învăţat în laboratoarele politice din K10, sperând că adevărul nu va ieşi la suprafaţă”.
Membrii birourilor electorale din Timișoara, din cadrul alegerilor parlamentare și turul doi al alegerilor prezidențiale, își primesc indemnizațiile. Primăria Timișoara anunță că, luni, a început plata indemnizațiilor pentru membrii...