PSD a simulat în Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senatul României o audiere care ar fi putut clarifica toate aspectele legate de violențele din 10 august. Senatorul liberal de Caraș-Severin, Marcel Vela, președinte al comisiei până zilele trecute, a declarat că acum s-a văzut și de ce PSD și-a dorit cu ardoare ca această comisie să nu mai fie condusă de către PNL.
Comisia de Apărare din Senat a făcut astăzi, 25 septembrie, audieri în cazul violențelor din 10 august, de la protestul diasporei. Audierile vin după ce au avut loc mai multe tentative eșuate și doar la scurt timp după preluarea președinției Comisiei de către senatorul PSD Tit Brăiloiu.
Audierea a fost urmărită atent de Marcel Vela. „Cu toate că de ieri activez în Comisia pentru Ape și Păduri, în care mă voi implica inclusiv pentru a clarifica toate problemele legate de tăierile abuzive din pădurile județului Caraș-Severin, voi urmări în continuare și evoluția propunerilor, amendamentelor și inițiativelor pe care le-am avut în Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională”, a menționat Marcel Vela pe pagina sa de facebook.
Audierea vine după ce ministrul Carmen Dan a refuzat să dea curs solicitării formulate de senatorul Marcel Vela cu privire la desecretizarea raportului MAI cu privire la intervenția jandarmilor din 10 august. Reprezentanții PNL și USR au fost întrerupți sau împiedicați să ia cuvântul în cadrul audierii. Întrebată de ora la care a fost dat ordinul pentru intervenția jandarmilor, Speranța Cliseru, prefectul Capitalei a declarat că nu poate decât să NU confirme cele două ore vehiculate până acum în spațiul public, după ce președintele Comisiei i-a cerut să nu răspundă la întrebare, anunță Digi 24.