Au reușit Torma şi Lupu să îngroape securea războiului de dragul comunității din Moldova Nouă?

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liniștea, înțelepciunea și spiritul de echipă par să fie elementele-cheie care vor calma tumultul de altădată existent în orașul de la malul Dunării, mai ales odată cu intrarea primarului Adrian Torma în sânul familiei social-democrate.

Divergențele dintre fostul primar al orașului Moldova Nouă, Matei Lupu, actualul prefect al județului Caraș-Severin și edilul în funcție, Adrian Torma, au toate șansele să se evapore în condițiile în care, în ciuda cuvintelor grele spuse la un moment dat, cei doi oficiali au început să aibă tot mai multe lucruri în comun, asta pe lângă aducerea bunăstării și a prosperității în orașul de la malul Dunării.

Actualmente, relația Torma-Lupu pare să fi trecut la un alt nivel, odată cu pasul făcut de actualul primar în Organizația PSD Moldova Nouă. „Domnul Matei Lupu este prefectul județul Caraș-Severin și, cu siguranță, va încerca să ducă un mandat cât mai lung acolo. Eu sunt primar al orașului Moldova Nouă și am misiunea de a-mi duce la îndeplinire proiectele. Deocamdată, relația noastră este pur instituțională”.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Referitor la cum va decurge dialogul dintre cei doi mai departe, șeful administrației publice de la Moldova Nouă pare dispus să lase orgoliile deoparte, simțul pragmatic dovedindu-i că, în politică, lucrurile stau altfel decât în mediul privat: „Mă gândesc că înțelepciunea noastră va avea de câștigat și că vom trecere peste momentele poate mai complicate din trecut, mai ales că, oarecum, suntem în aceeași familie politică”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/