„Au fost secerați de gloanțe”. 17 decembrie 1989, ziua pentru care Timișoara ține doliu

revolutia de la timisoara, 17 decembrie 1989, foto constantin duma (2)
banner 1164 x 200 px

17 decembrie 1989 rămâne cea mai sângeroasă zi din istoria modernă a Timișoarei. Este ziua în care s-a tras în plin în oameni, ziua în care orașul de pe Bega și-a plătit cu sânge curajul. Peste 60 de oameni au murit și mai mult de 200 au fost răniți pe străzile Timișoarei. Din 1993, 17 decembrie este oficial zi de doliu în oraș.

După primele lozinci anticeaușiste strigate pe 16 decembrie, revolta a luat amploare. În noaptea de 16 spre 17 decembrie, mii de timișoreni au mărșăluit pe străzi, înfruntând forțele de represiune. Până dimineață, peste 200 de oameni fuseseră deja arestați. Spre prânz, manifestanții au atacat sediul Comitetului Județean de Partid, iar după-amiaza și seara s-a deschis focul împotriva demonstranților, la ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu.

piata maria dupa deportarea pastorului tokes, timisoara, 17 decembrie 1989

Piața Maria după deportarea pastorului Tokes. Timișoara, 17 decembrie 1989

incendierea insemnelor comuniste in zona iosefin, timisoara, 17 decembrie 1989

Incendierea însemnelor comuniste în zona Iosefin. Timișoara, 17 decembrie 1989

revolutia de la timisoara, 17 decembrie 1989, foto constantin duma (1)

Timișoara, 17 decembrie 1989. Foto: Constantin Duma

revolutia din decembrie 1989 de la timisoara (1)

Coloană de revoluționari în fața Comitetului Județean PCR

Unul dintre locurile unde s-a tras a fost Podul Decebal.

Valer Bercia, președintele Fundației Naționale a Revoluției din Decembrie 1989, își amintește cu o claritate ziua de 17 decembrie.

„În 17 decembrie 1989 îmi amintesc un episod de la Podul Decebal. Acolo au participat și frații mei. O coloană de demonstranți venea dinspre căminele studențești și se îndrepta spre pod, care era ocupat de forțele de opresiune: miliție, armată, securitate, TAB-uri. Era o atmosferă de teamă, de haos, dar și de speranță. Se strigau lozinci: «Jos, pantofarul!», «Jos, Cenușăreasa!», «Libertate!»”, povestește Bercia.

Momentul declanșator a fost scurt și devastator.

„Când coloana a ajuns în dreptul Podului Decebal, cineva a strigat la miliție. În momentul acela s-a tras. Cei din față au fost secerați de gloanțe. Au fost morți, răniți. Unul dintre frații mei a crezut că l-au împușcat pe fratele nostru, Mircea. Toți s-au aruncat la pământ și au fugit în parc. Aerul era plin de fum, miros de praf de pușcă și de sânge.”, a mai povestit Bercia. „Mașini personale au încărcat morții și răniții. Seara ne-am întâlnit la apartamentul fratelui meu. Amândoi veniseră cu hainele pline de sânge.”

Valer Bercia avea atunci 28 de ani. Era silvicultor și se întorcea de la serviciu. „Atmosfera din oraș era de haos, de groază, de teamă, dar și de speranță. La Băile Neptun am văzut schimburi de pietre între revoluționari și forțele de pe pod. Unii ne arătau cartușe trase și ne spuneau să nu ne apropiem, că se trage. A fost momentul în care frica de gloanțe s-a întâlnit cu dorința noastră de a trăi liberi.”,  a mai spus Bercia.

Potrivit istoricilor, 17 decembrie 1989 poate fi considerată, „cu deplin temei”, cea mai sângeroasă zi din istoria Timișoarei. În Calea Girocului, nouă persoane au fost ucise prin împușcare: Mihai Apro, Dumitru Jugănaru, Ștefan Ferchel, Cristina Lungu, Valentin Aparaschivei, Ioan Claudiu Vărcuș, Ștefan Mariș, Rodica Luca și Marian Ion. În aceeași zonă, 26 de oameni au fost răniți, dintre care 6 femei. În total, peste 60 de oameni au murit în oraș în acea zi.

Astăzi, 17 decembrie este zi de doliu la Timișoara. Drapelul României este arborat în bernă, iar eroilor Revoluției li se aduce un omagiu prin slujbe de pomenire și momente de reculegere.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/