Atmosferă ca acasă la târgul de Crăciun din Caransebeș

Caransebeșenii se bucură și în acest an de târgul de Crăciun, organizat de Primăria municipiului, prin Serviciul Piața Gugulanilor. Un număr de 18 căsuțe din lemn au fost amplasate în zona centrală a urbei, fiecare prezentând la vânzare produse cât mai diversificate, de la artizanat până la produse alimentare sau vin fiert.

Căsuțele au fost închiriate de producători din Satu Mare, Harghita – Corund, Pitești, Târgu Jiu, Deva sau Alba Iulia. Pofticioșii pot degusta din mâncarea tradițională de sfintele sărbători, cârnați afumați, caltaboș, sângerete, maioș, slănină, jumere, tobă, toate la preț de producător, dar și mici de la Deva, serviți la tarabă. De asemenea, preparate în casă ca ciocolata de casă, halvița, colacul secuiesc din Harghita se pot cumpăra direct de la producători. Potrivit directorului Serviciului Piața Gugulanilor, Luminița Verdeș, se găsesc și produse de artizanat confecționate în Ardeal de către meșteri populari, care au învățat această meserie din tată-n fiu. Cojoace, blănuri și încălțăminte din piele, dar și jucării din lemn sunt expuse la târgul de Crăciun. Cea mai mare vânzare o fac producătorii la orele prânzului, însă târgul este vizitat și la ceas de seară, atunci când se aprinde iluminatul festiv de sărbători:

„Târgul de Crăciun din acest sezon de iarnă se va închide în 9 ianuarie, după ce se va sărbători și Crăciunul pe rit vechi. Ne-am propus ca, în urma închirierii căsuțelor, să aducem un plus la bugetul de autofinanțate al serviciului de aproape 15.000 de lei. O căsuță din lemn se poate închiria la 1.000 de lei pentru întreaga perioadă pentru alimentație publică și avem 5 căsuțe închiriate și 600 de lei pentru comerț cu amănuntul și avem 13 căsuțe închiriate. La acest tarif se aplică taxa de salubritate și de energie electrică pentru fiecare căsuță de lemn”, ne-a menționat directorul pieței, Luminița Verdeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/