Atenţie la viteză! Lucrări de milioane, prelungite la nesfârșit pe DN 58B!

Drumarii de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara au început de câteva zile lucrările la un podeţ de pe DN58 B, în dreptul cartierului Moniom, aparţinător municipiului Reşiţa. Se circulă cu restricţie de viteză, pe o singură bandă, iar şoferii care ajung în zonă sunt sfătuiţi să circule cu atenţie sporită.

Proiectul care vizează această traversare a unui curs de apă trenează din 2008, aşa cum arată şi datele de pe site-ul direcţiei regionale, drdptm.ro. Banii pentru lucrările de consolidare a podului ar proveni din fonduri pentru calamităţi, prin Banca Europeană de Investiţii. Valoarea estimată este de circa 585 de mii de lei, parte a execuţiei fiind realizată încă de acum doi ani, dar termenul iniţial de finalizare a fost 2009. Cum licitaţia pentru lucrări a mers prost, şi lucrarea a fost amânată ani de zile. Fondurile par să lipsescă în continuare la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara. Acum doi ani, lucrările au fost oprite pe DN 58B la Moniom pentru că nu au mai fost bani, a explicat pentru expressdebanat.ro un reprezentant al firmei care a contractat executarea consolidării podului în cauză. Nici acum nu există siguranţa plăţii pe lucrare, dar, ca în mai toate cazurile, şi aici firma crede că lucrând cu statul român banii vin, chiar dacă mai târziu!

Acum, la podeţul de peste Moniomel se lucrează de zor şi doar vremea capricioasă pare să mai întârzie lucrările.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157646223691336″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/