O nouă campanie de informare și educație preventivă a fost lansată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și E.ON România. Aceasta își propune să avertizeze cetățenii cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele de utilizare a instalațiilor electrice și a celor alimentate cu gaz.
R.I.S.C. ”Renunță. Improvizațiile sunt catastrofale!” este numele campaniei demarate la nivel național ca urmare a evenimentelor tragice care au loc din cauza improvizațiilor făcute de cetățeni la instalațiile electrice sau de gaz. Oamenii, din ignoranță, utilizează surse de încălzire alimentate cu gaze naturale, racordate la coșuri de fum necurățate, înfundate, improvizate sau chiar unele aparate de încălzire improprii, deteriorate sau neracordate la coșuri.
”Ideea campaniei a plecat de la o realitate îngrijorătoare: în fiecare an sute de oameni devin victime, urmare a unor evenimente care se produc fie din cauza improvizațiilor făcute la intalațiile electrice sau de gaz, fie din cauza obturării coșurilor de fum”, a declarat Florentina Maghiar, purtătorul de cuvânt al E.ON Gaz Distribuție.
Și în județul nostru situația este destul de gravă. Oamenii nu conștientizează pericolul la care se expun din cauza improvizațiilor. Mai mult decât atât, nu își pun doar viața lor în pericol, ci și a celor de lângă ei. În urmă cu aproape trei luni, în Reșița a avut loc o explozie cauzată de o improvizație la alimentarea cu gaz. Într-un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc s-a produs o explozie care a distrus structura de rezistență a întregului imobil. Persoana responsabilă de acest accident și-a pierdut viața, iar vecinii săi au fost nevoiți să își lase în urmă agoniseala de o viață, pentru a nu-și pune viața în pericol.
„Gravitatea evenimentelor, precum şi incidenţa ridicată a acestor cazuri ne-a determinat ca, pe lângă activitatea de prevenire pe care o desfăşurăm în mod curent, să ne implicăm împreună cu partenerul nostru E.ON România, într-o nouă campanie de informare menită să reducă numărul acestor evenimente catastrofale”, a declarat general de brigadă dr. Ioan Baş, Inspector General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.