Atelierul de turtă dulce – locul unde s-au pregătit delicii de Crăciun

turta dulce coperta
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Despre activitățile diverse, implicarea și reușitele celor de la Centrul de voluntariat s-a dus vestea peste mări și țări. Cu alte cuvinte, ediția de anul trecut a avut succes, așa că voluntarii de la Mansarda din Reșița s-au gândit să reediteze acțiunea la care au participat și de această dată numeroși doritori într-ale frământatului.

Și fiindcă pasiunea nu ține cont de vârstă, îndrumătoarele Dana Manta și Ioana Popa, două voluntare cu inițiativă, au propus o rețetă despre care au declarat de la început că este ușoară, posibil de realizat de către oricine. Pentru că până la urmă, ce mare lucru înseamnă să așezi componentele în bol, să frămânți, să întinzi și să decupezi?

atelier turta

După cum precizează consilierul pentru tineret, Daniela Lupșan, în invitația lansată cu ceva timp în urmă, participanții erau provocați să descopere „ingredientele și ustensilele de copt care ne vor ajuta să ne construim biscuiți de turtă dulce. Tăiem, coacem, montăm, modelăm, decorăm, topim… Punem mâinile în aluat pentru a crea împreună forme de turtă dulce pe cât de frumoase, pe atât de bune de mâncat! Ești gata să te murdărești pe mâini?

copiii coc

Avem o rețetă secretă care îți va permite să te bucuri de o patiserie originală, dar și să îți decorezi singur formele de turtă dulce așa cum crezi de cuviință. Cu spumă de albuș, ciocolată, ganache bătut, bezele, bomboane colorate, vino să construiești figurine de turtă dulce… Este cu siguranță cel mai dulce atelier al nostru!”

voluntari mansarda

Am aflat rețeta pusă în practică la Atelierul de turtă dulce: 500 gr. de făină albă, 250 gr. de miere, 150 gr. unt, 50 ml de lapte, scorțișoară, bicarbonat și un praf de sare. Alte gospodine adaugă ghimbir, anason, sau cuișoare.

Sigur, asta e filozofie, pentru cine e dispus să-și petreacă după amiaza în bucătărie, dar aici, la Mansarda, totul merge repede. Și prepararea aluatului și decupatul personajelor și aranjatul lor în tăvile de copt.

copii la turta dulce

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Sunt atâtea mâini îndemânatice la un loc, încât cât ai zice „poc”, turtițele sunt la foc!

turta coapta

Ia priviți câte forme s-au realizat în doar 15 minute (maxim) de stat în cuptor!

bradut din turta

Fotografiile sunt realizate de cei doi voluntari, artiști profesioniști, Bella & Flo Photographers din Reșița.

Turta dulce are și ea, ca orice preparat o poveste a ei, și o zi a ei! Este vorba despre 12 decembrie, Ziua internațională a căsuțelor de turtă dulce!

Se spune că istoria turtei dulci a început prin anul 992, atunci când un călugăr armean s-a retras în Franța, luând după el și rețetele a mai multor produse de patiserie. Rețele au fost îmbunătățite prin adăugarea aromei de ghimbir, un ingredient descoperit în Orientul Mijlociu și adus în Europa pe Drumul Mătăsii. Cu timpul, turta dulce a ajuns să se pregătească tot mai des, iar prin 1880, după povestea fraților Grimm ” Hänsel și Gretel, în care era descrisă o casă decorată cu bomboane și creme, brutarii germani au început să coacă turtă dulce și sub formă de căsuțe. Ideea s-a transformat în tradiție, fiind organizate chiar și competiții de decorarea căsuțelor dulci.

Însă cel care a intrat in Cartea Recordurilor este americanul Jon Lovitch, creatorul satului de turtă dulce, care schițează, proiectează, coace, planifică, construiește și decorează timp de un an întreg, pentru a-şi putea dezvălui creațiile în orașele de pe coasta de est, Midwest şi Florida.

orasul de turta dulce

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/