Ediția a opta a Timișoara Refugee Art Festival aduce patru spectacole de circ și clovni care vor avea loc în spații neconvenționale din oraș, la inițiativa Asociației LOGS.
Spectacolele vor fi susținute de trupa Clown Me In din Liban. Fondată în 2008, trupa de circ își propune să atragă atenția, prin artă, asupra inegalităților.
„Am găsit în spectacolele cu clovni ceva magic. Am găsit răspunsul la motivul pentru care îmi doream cu adevărat să fac teatru și cum să îl folosesc cu oamenii. Clown Me In este unul dintre cele mai mari grupuri de clovni din Liban, aducând spectacole celor care au cea mai mare nevoie de ele. Grupul a susținut spectacole în întreaga lume pentru comunități mexicane, libaneze, palestiniene, indiene, marocane, iordaniene, braziliene, grecești și britanice.”, a declarat Sabine Choucair, directorul Clown Me In.
Spectacolele vor avea loc joi, 29 august, de la ora 11 la Casa LOGS (str. Tebea, nr. 12) și de la ora 18 în Parcul Sándor Petőfi (cartierul Freidorf, str. Ardealului, colț cu Nicolae Andreescu), iar vineri, 30 august – de la ora 11 la Complexul de Servicii Sociale Kuncz (str. Satu Mare nr. 1) și de la ora 15 în Parcul Rebeca (cartierul Blașcovici, str. Alecu Russo nr. 3)
„Este pentru a doua oară când Sabine, alături de Clown Me In, vine la Timișoara. Dacă în primul an au susținut spectacole de teatru pentru copii și adulți refugiați, de această dată vor performa în fața tuturor. Două spectacole vor avea loc în centre sociale, la Casa LOGS și Centrul Primăriei din Kuncz, iar alte două vor fi în parcuri din cartiere mărginașe ale Timișoarei, cu scopul de a duce inițiativa culturală în zone mai puțin consumatoare de cultură. Avem deja mult entuziasm din partea celor mici pentru spectacolele cu clovni și abia așteptăm să râdem împreună, deși în zilele noastre avem multe motive să nu o facem”, a declarat Flavius Ilioni Loga, președintele Asociației LOGS.
Accesul este gratuit și liber. Atelierele sunt organizate în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Timișoara.