ASU Politehnica, trei din trei amicale câștigate. Acum, cu Dumbrăvița

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

ASU Politehnica are doar victorii până acum în meciurile amicale, după ce cu ACS Dumbrăvița s-a impus cu 3-1 pe Știința. Mircea Axente a privit de pe margine, dar a jucat Drăghici, pe care clubul de Liga a III-a a reușit să-l convingă să decline oferta alb-violeților. Meciul a fost marcat de diferența de pregătire dintre cele două echipe.

Dacă ASU Politehnica a mai jucat amicale și a terminat și cantonamentul, echipa din Dumbrăvița a reluat foarte recent pregătirea, deoarece Liga a III-a începe abia la final de august. Cosmin Petruescu nu a utilizat o serie de jucători, pe lângă Axente, care e în urmă cu pregătirea fizică: Contra, Jurj, Bedea și Zabun, ultimii trei, din motive medicale. În minutul 20, Scutaru a deschis scorul pentru timișoreni, dar la pauză s-a intrat cu 1-1, deoarece Jinga a reușit egalarea. ASU s-a impus pe final de joc. Mai întâi, Coadă a înscris în minutul 77, iar apoi, Ungureanu a stabilit scorul final în minutul 80.

ASU Politehnica: Tîmbur – Coadă, Mera, Scutaru, Coroiu – B. Vasile, Dros – Trip, Ignea, Schieb – Pițigoi.

A mai intrat: Murariu, Manea, Cherecheș, Lupu, Ungureanu, Lazăr, D. Radu.

ACS Dumbrăvița: Mikloș – Morariu, Telescu, Bilia, Siminic – A. Ștefan, M. Stancu, M. Boldea, Jinga – Făgărășanu, Drăghici.

Au mai intrat: Smaranda, Foca, Soare, B. David, Stupu, Briciu, Enciu, Nanu.

untitled design set 970x90 px

Cosmin Petruescu a fost mulțumit de ASU, chiar dacă nu în totalitate. „Două echipe, una poate puțin supra-încărcată, a noastră, și una un pic mai proaspătă, dar fără a avea o bază a pregătirii, pentru că și-au reluat antrenamentele doar de câteva zile. Una peste alta, cred că atât ei cât și noi ne-am atins obiectivele pe care ni le-am propus pentru acest joc. M-au deranjat unele execuții ale noastre, ținând cont că am întâlnit totuși o echipă de Liga a III-a, pe care eu o văd una dintre pretendentele la promovare. Am avut unele greșeli tehnice provocate, dar le punem pe seama lipsei de prospețime, normale și firești, ținând cont de faptul că numai ce am terminat un cantonament destul de greu, de solicitant. Consider că am făcut achiziții bune, transferuri bune, exact acolo unde aveam nevoie. Rămâne de văzut cât de repede se vor integra din punct de vedere al omogenității și al relațiilor de joc. Mircea este un caracter deosebit, atât din punct de vedere sportiv, cât și uman și sperăm să-l punem cât mai repede pe picioare din punct de vedere fizic”, a declarat tehnicianul.

Axente spune că a ținut cont de atmosfera de la Poli când a decis să revină la Timișoara. „Mă bucur foarte mult că m-am întors acasă. Am avut discuții și în iarnă cu cei de aici. M-am întors pentru că, din ce am urmărit și am văzut până acum, au un spirit frumos, o atmosferă bună. E un mediu bun pentru mine să joc și să arăt că încă pot să fac multe. Poate e mai bine să fie așa, fără patroni. Abia aștept să înceapă meciurile importante, cu miză. Sper să fim o echipă care va pune multe probleme. Vom vedea după primele etape care sunt echipele care se vor bate la promovare, pentru că acum și-au anunțat multe intenția de a promova. Din acest punct de vedere, se anunță o Liga a II-a foarte atractivă pentru suporteri și cred că asta crește nivelul”, a spus atacantul.

Sorin Bălu nu a avut nemulțumiri legate de scor, deoarece Dumbrăvița abia a început pregătirea. „A fost un meci greu prin prisma faptului că s-au întâlnit două echipe din eșaloane diferite, ei mai sus ca noi, două perioade de pregătire diferite, ei se apropie de campionat, noi de abia am început. Însă cred eu că a fost o partidă bună. Noi din punct de vedere fizic ne-am făcut antrenamentul. Cred că în anumite momente ne-am apropiat de nivelul celor de la Poli. Victoria lor este meritată, justă, sub aspectul jocului. Pentru noi este abia începutul, suntem într-o perioadă de reintrare și readaptare la efort. Săptămâna viitoare vom intra într-un cantonament sau semicantonament pe plan local, în care vom pune mult accent pe pregătirea fizică. Avem jucători noi. Relațiile de joc nu puteau fi cele dorite de mine. Odată cu trecerea timpului sper să ne apropiem de ce ne dorim să jucăm în campionat. Iar în ultimele două-trei săptămâni de pregătire sper să ne apropiem de forma maximă, iar prin prima etapă să fim în cea mai bună formă”, a spus antrenorul Dumbrăviței.

Sâmbătă, ASU Poli joacă un amical cu Reșița, iar Dumbrăvița va juca cu Ripensia.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/