Arătat cu degetul pentru că nu se ocupă, așa cum a promis, de drumurile distruse din Caraș-Severin, Romeo Dunca a făcut publice lucrările derulate anul trecut. Președintele CJ subliniază că a asfaltat drumuri de pământ care nu au văzut asfalt niciodată în existența de un secol a României Mari!
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a enumerat lucrările pe care le-a efectuat anul trecut din banii alocați reparațiilor și întreținerii drumurilor județene. „Curios e că din cei puțin peste 11 milioane ron s-au asfaltat câteva drumuri de pământ. Care niciodată, în existența de un secol a României Mari, nu au avut asfalt. Doar 800.000 ron a costat la Apadia și Delinești scoaterea cetățenilor, uitați de autorități timp de decenii, din Evul Mediu dacă ne referim la drumurile județene din localitățile lor.”, a explicat Romeo Dunca.
Listele de mai jos cuprind lucrările efectuate din sume defalcate din TVA și din surse proprii, adică puțin peste 11,3 milioane de lei în total.
- întreținere curentă DJ 582A – Târnova – 46.823,26 lei
- reparații DJ 571C Ciclova Română – Potoc (loturi 1-3) – 793.043,35 lei
- întreținere curentă pe timp de vară DJ 582E Prislop – Semenic (plombări, stropiri succesive, degradări structurale – 6.760 mp, defrișări vegetație 26.300 mp) – 675.223,37 lei
- stropiri DJ 581 – 400 mp – 20.944 lei
- stropiri DN 57 – Ciuchici – Sasca Montană – 4.000 mp – 168.000 lei
- stropiri succesive Greoni – Mercina – 6.200 mp – 309.876 lei
- DJ 608C: Valea Timișului – Bolvașnița – Vârciorova – 15.993 mp – 2.083.980,90 lei
- DJ 608A Borlova – Muntele Mic – 1.567 mp – 204.240,06 lei
- DJ 680A intravilan Tincova (foto) – 2.679 mp – 349.089,06 lei
- DJ 587 intravilan Apadia – 1.200 mp – 156.366,01 lei
- DJ 587 intravilan Delinești – 5.525 mp – 693.874,12 lei
- DJ 572 Vermeș – Izgăr – limita de județ Timiș – 6.350 mp – 1.120.418,65 lei
- DJ 572 Berzovia – 6.000 mp – 648.688,14 lei
- DJ 585 intravilan Doclin – 770 mp – 19.362,07 lei
- DJ 586 Bocșa – Ocna de Fier – 550 mp – 67.004,54 lei
- DJ 571F intravilan Eftimie Murgu – 9.650 mp – 1.132.387,94 lei
- DJ 585 Biniș – Bocșa – 8.250 mp – 968.103,68 lei
- DJ 571 Ciclova Română – 2.296 mp – 414.817,76 lei
- pietruire Moldova Nouă – Moldovița – 4,480 km și Cărbunari 2,350 km – 386.628,79
Valoarea acestor lucrări a fost de 10.258.871,70 de lei.
În vara și în toamna anului trecut, șoferii s-au plâns și de faptul că administrația județeană nu defrișează vegetația de pe marginea drumurilor, reducându-se mult vizibilitatea și crescând riscul de accidente. Romeo Dunca anunță că s-au cheltuit 895.577,28 de lei pe acest gen de lucrări efectuate pe tronsoanele:
- Rusca – Voislova – Rușchița – 1.340 mp – 67.646,45 lei
- DJ581 Reșița – intersecție Dognecea – 2 km – 8.193,15 lei
- DJ 581 intersecție Dognecea – Grădinari – 28,9 km și DJ 582 Reșița – Slatina Timiș – 30,4 km – 294.988,05 lei
- intersecție DJ 581 Reșița cu DJ 573 Oravița – 19,6 km și DJ 582A Reșița – Târnova – 8,2 km – 184.999,97 lei
- DJ 586 Bocșa – Ocna de Fier – 17 km, DJ 683 Zăvoi – Poiana Mărului – 18 km și DJ 572 Vermeș – Izgar – 8,2 km – 194.750,16 lei
- DJ 608A Caransebeș – Muntele Mic – 29 km – 144.999,98 lei
Marcajele rutiere efectuate pe parcursul anului trecut au costat și ele în total 156.861,44 de lei, mai arată Romeo Dunca. Ele au fost efectuate pe următoarele tronsoane:
- Slatina Timiș – Brebu: parapet – 9.996 lei
- treceri de pietoni – 4.940 mp – 39980,04 lei
- pe drumuri pe care s-au realizat lucrări de întreținere pe timp de vară – 44.533 mp – 107.885,40 lei