Asfalt între Ohăbița și Delinești

romeo dunca delinesti apadia

Pe drumul dintre cele două localități se poate circula după ce baza acestuia a fost consolidată prin turnări succesive de piatră.

Asfaltul a fost deja turnat pe porțiunea dintre intersecție și localitatea Ohăbița, aparținătoare de comuna Păltinis, în perioada următoare asfaltul urmând a fi turnat și între intersecție și satul Delinești, aparținător de comuna Brebu. „O porțiune a drumului dintre cele două localități a fost afectată serios de calamități. Am reparat mai întâi efectele calamităților, lucrarea fiind una de foarte bună calitate. A urmat aranjarea bazei drumului și se va continua cu asfaltarea către Delinești. Se va merge însă mai departe și, până la 1 iunie, va fi gata și porțiunea dintre Delinești și Apadia. După care vom lega și Apadia la asfalt”, a spus președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, prezent la fața locului.

Investiția totală se ridică la valoarea de 800.000 de lei, bani proveniți din economiile cu salariile făcute de Consiliul Județean de când instituția este condusă de Romeo Dunca. „Lucrările sunt finanțate din banii pe care consiliul județean i-a dat spre administrare Direcției Județene de Drumuri. E bine să se înțeleagă că n-am putut să facem asemenea lucrări de la început fiindcă, în primii ani, n-am avut economii la buget. Între timp, am economisit și, anul acesta, am pus 20 de milioane de lei lângă cei 12 milioane de lei primiți de la guvern pentru reparații. Nu cred că județul a avut vreodată atât de mulți bani pentru că niciodată nu s-a gândit nimeni să economisească din salarii”, a mai spus președintele Dunca.
Foto: captură

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/