Aruncate la coș! Fosta administrație lugojeană a cheltuit fără rost bani pentru proiecte fără viitor

Administrația trecută a lansat mai multe proiecte spre finanțare, unele mai realiste, altele mai puțin. Au rămas în folclorul local „fantezii” precum aerodromul (care urma să fie ridicat la fostul hipodrom, cu bani de la buget și fonduri europene), pârtia artificială de schi din Dealul Viilor sau celebrul „pod paralel” cu bătrânul și greu încercatul Pod de Fier. În cele ce urmează, încercăm să vedem ce s-a ales de aceste proiecte și dacă sumele prevăzute au fost sau nu alocate de la bugetul local.

Trecând în revistă aceste inițiative, rezultă că sunt patru mari categorii de proiecte.

Primele sunt cele pentru care contractele au fost deja semnate, deci banii își păstrează destinația inițială, iar actuala administrație va urmări implementarea. Aici amintim cele două contracte semnate pentru extinderea sistemului de supraveghere video a orașului.

A doua categorie este reprezentată de cele pentru care s-au plătit studiile de fezabilitate, dar restul de bani nu au mai fost alocați, pentru că nu există un contract. Este situația proiectului „podului paralel”. Pentru podul rutier (podul paralel) peste râul Timiș erau prevăzuți 8.365.820 de lei.

A treia categorie: cele pentru care s-au alocat banii, dar nu s-a făcut studiul (proiectul „aerodrom la Lugoj”). Studiul de fezabilitate pentru aeroport era prevăzut cu 300.000 de lei în bugetul pe anul trecut. În acest caz, sumele nu au fost cheltuite și au rămas la dispoziția Primăriei.

În fine, în a patra categorie intră proiectele care au rămas doar la stadiul de intenție, exemple fiind pârtia de schi sau explorările pentru ape geo-termale, destinate unui bazin cu apă caldă la Lugoj. În ultimul caz, ideea în sine nu era rea (în zona Lugojului chiar există ape termale), dar costurile ar fi fost enorme, având în vedere cheltuielile de prospectare, captare, epurare și reintroducere în rețeaua de canalizare a acestor ape. Plus că, pentru a fi amortizată, o astfel de investiție ar fi cerut mai multe bazine de dimensiuni mari.

Primarul Claudiu Buciu a comentat situația actuală a unor prevederi din buget, referitoare la investițiile anului 2020.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Pentru aerodrom s-au alocat 300.000 de lei, dar nu s-a mai făcut studiul, pentru că este absurd să blochezi un teren de 80 – 100 de hectare al Primăriei, pentru un aerodrom care să aibă ca singură destinație – decolarea și aterizarea avioanelor necesare dezinfecției orașului. Lugojul are alte nevoi. Aceste avioane pot decola și ateriza altundeva, așa cum se face și acum. Noi nici măcar nu avem o firmă care să dețină un avion utilitar pe raza municipiului. Suma nu s-a atribuit pentru proiect. Din câte știu, nu s-a cheltuit, pentru că nu există un contract. Suma ne stă la dispoziție și va fi realocată”.

În legătură cu „podul paralel”, o parte din sume vor rămâne pentru reparații la podul actual, iar altă parte va fi alocată altor destinații și proiecte. „La podul paralel s-a plătit studiul de fezabilitate. O să lăsăm o parte din banii alocați pentru o nouă expertiză la Podul de Fier. A fost aici și INCERC-ul de la București, nu știu încă dacă vom lucra cu ei sau nu. Trebuie să facem o nouă expertiză, pentru că cea veche este expirată. Vom face și documentația de avizare a lucrărilor de intervenție la construcția existentă. Din aceasta va rezulta proiectul tehnic de reabilitare integrală a Podului de Fier, exact în forma sa originală. Dacă va fi declarat monument, intervenția și procedeele de execuție aplicate vor fi total diferite și mai costisitoare. Deocamdată, este în curs de clasare. Chiar și dacă nu va fi o clasare definitivă, podul rămâne în zona de protecție.”, precizează primarul. Pentru modernizarea Bazarului (care nu a obținut autorizație ISU), edilul-șef spune că sumele nu s-au alocat: „Cum să modernizezi ceva cu 280.000 de lei, o sumă de trei ori mai mare decât construcția inițială, care a costat 80.000 de lei? Doar pe partea de proiectare, erau alocați 165.000 de lei. Nici vorbă de așa ceva”.

Niciun plan serios

Problema, în viziunea actualei administrații, este lipsa proiectelor viabile, cu șanse, întocmite „ca la carte”. Iar până a începe lucrările trebuie încheiate proiecte bine întocmite. Claudiu Buciu spune că, în acest moment, Lugojul nu are niciun proiect apt pentru a fi scos la licitație, cu excepția celui de la Uzina 3: „Cu excepția proiectului de modernizare a Uzinei de Apă Nr. 3, deja depus la CNI, în valoare de 1 milion de euro, în rest, nu există niciun proiect pe care să îl putem depune undeva pentru cofinanțare. Neavând proiecte mature, nu putem face nimic. Trebuie să o luăm de la zero, cu studii de fezabilitate, proiect tehnic, autorizație de construcție și proiecte specifice cu detalii de execuție”.

Alături de proiectul de modernizare a Uzinei de Apă nr. 3, depus pentru finanțare la Compania Națională de Investiții, ar mai fi cel de la sala de sport a Liceului „Valeriu Braniște”, unde s-a semnat finanțarea, acum se întocmește proiectarea și urmează execuția.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/