Arta ca antidot. La Timișoara, studenții de la Arte au colorat saloanele de psihiatrie pediatrică

clinica psihiatrie pediatrică timișoara (5)
banner 1164 x 200 px

Mai mulți studenți de la Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara au pictat pereții a patru saloane dintr-un spital pentru copii, pentru a face spațiul mai prietenos și mai cald. E o formă de sprijin prin artă pentru micii pacienți internați.

Un grup de studenți voluntari de la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara a găsit o formă simplă, dar puternică, de a aduce puțină alinare copiilor internați la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă: au transformat pereții saloanelor în povești vizuale.

Prin picturi murale pline de culoare și imaginație, apropiate de lumea copiilor, studenții au reușit să schimbe atmosfera din patru saloane ale Secției de Psihiatrie Pediatrică.

Intervenția artistică a fost concepută ca un gest de solidaritate vizuală. Ne-am dorit ca prin culoare, formă și sensibilitate, să oferim copiilor un spațiu mai blând, mai cald, mai aproape de universul lor interior. Credem în capacitatea artei de a umaniza contextul medical și de a susține procesele de vindecare nu doar la nivel fizic, ci și afectiv.”, a declarat Oana Maria Popescu, de la Facultatea de Arte a UVT, coordonatoarea proiectului.

Studenții implicați au fost Alexandra Andreescu, Carmen Bucăluță, Ramona Hubert, Georgia Ielciu, Raul Niță, Evelin Baumann, Mihaela Grițan, Maria Negrilă, Mona Chiran, Radu Butăriță și Sebastian Pentea.

Studentii Facultatii de Arte din Timisoara care au redecorat saloanele de la Psihiatrie Pediatrică

Studenții Facultății de Arte implicați în proiect

Proiectul se înscrie în direcțiile Facultății de Arte, care promovează implicarea în comunitate și utilizarea artei pentru susținerea cauzelor sociale.

clinica psihiatrie pediatrică timișoara (1)

Colț dintr-un salon redecorat de studenții de la Arte, la Clinica de Psihiatrie Pediatrică din Timișoara

clinica psihiatrie pediatrică timișoara

clinica psihiatrie pediatrică timișoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/