Arma care l-a ucis pe tânăr nu a fost furată

Ancheta în cazul accidentului soldat cu decesul prin împuşcare a unui tânăr de 21 de ani nu e deloc simplă, oamenii legii trebuind să lămurească foarte clar nu numai cum s-a descărcat arma, dar şi cum a ajuns aceasta în posesia celor trei bărbaţi plecaţi la braconaj.

 

Puşca de vânătoare care s-a descărcat accidental şi l-a ucis pe Ionuţ Valentin Rotariu aparţine pădurarului din Var, Nicolae Gheorghe Carebia. Omul pădurii deţine arma legal, fiind vânător autorizat. El nu avea însă voie să o împrumute nimănui şi era obligat să o păstreze în condiţii de siguranţă. Faţă de acesta s-a început urmărirea penală într-un dosar pentru ucidere din culpă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar avocatul pădurarului susţine că bărbatul de 25 de ani nu are nicio vină. „Clientul meu susţine că în monentul în care s-a întâmplat tragedia nu era la domiciliu, era la spital, întrucît a avut un nefericit accident în dimineaţa respectivă, fiindu-i arsă o parte a feţei. A fost încă de dimineaţă la spital, în momentul în care i s-a luat arma de acasă el nu era la domiciliu. Arma a fost luată de la el de acasă de către cel decedat şi un alt tânăr din maşină”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

Interesant este că familia pădurarului neagă faptul că ar fi împrumutat arma, dar nici nu a depus vreo reclamaţie pentru sustragerea acesteia. „În momentul de faţă la dosar nu există vreo plângere pentru furt, iar explicaţia pe care a dat-o este aceea că arma a fost luată fără ca el să fie acasă. Urmează să se facă cercetări şi să se stabilească întreaga stare de fapt, pentru a se vedea cine se face vinovat sau dacă se face vinovat de vreo infracţiune. În opinia mea nu se contureză nicio infracţiune referitor la clientul meu, nefiind întrunite condiţiile săvârşirii vreunei infracţiuni, lipsind atât latura subiectivă, cât şi latura obiectivă a acestora. Clientul meu avea autorizaţie de port-armă valabilă, vizată la zi, era vânător cu acte în regulă. E un accident tragic, un tânăr de 21 de ani nu se mai află printre noi, dar eu consider că Nicolae Gheorghe Carebia nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni, nu se afla în maşină, nu se afla acasă în momentul în care a fost luată arma”, a mai spus avocatul Bolosin.

Comments

  1. Rokko Crnooko says:

    Daaa ,chiar asa , de vina este mortul ! 😉

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/