Arestați pentru că au înjurat și amenințat un polițist aflat în timpul liber! „Mi-au provocat temere mie și familiei!”

zoran marcu

„Băi polițistule, acum nu mai este pandemie și ascultăm muzică cum vrem noi!” De aici a plecat schimbul de replici care a trimis doi indivizi din comuna Pojejena în arest preventiv. Pe omul legii l-a apucat tremuratul!

Daniel Ionel Mutașcu, agent șef de poliție în cadrul Poliției orașului Moldova Nouă, Postul de Poliție Socol, s-a plâns procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă că, în seara de 20 iulie, ar fi fost victima unei infracțiuni de ultraj săvârșită de către Iugoslav Zoran Marcu și Lucian Cristian Ghib. Doi indivizi pe care i-a întâlnit pe terasa Pensiunii Alexandra din Divici. Polițistul, aflat în timpul liber, s-a așezat la o masă împreună cu soția, cumnata și fiul său de 10 ani. Marcu și Ghib consumau băuturi alcoolice și au început să se manifeste agresiv verbal față de personalul pensiunii, nefiind satisfăcuți de volumul din boxe, a reținut procurorul de caz. La un moment dat, primul dintre ei l-ar fi luat la ochi pe omul legii. L-ar fi jignit. Acesta s-a dus la masa celor doi și i-a cerut lui Marcu să înceteze. Apoi s-a retras și a încercat să sune la ofițerul de serviciu al poliției. Marcu a trecut pe lângă el și ar fi încercat să-l lovească. L-au oprit angajații pensiunii.

„L-am auzit clar pe Marcu cum mă amenința că nu-i este frică de mine, că mă va bate și în ținută și fără ținuta de serviciu. Eu când m-am deplasat inițial la masa inculpaților nu mi-am declinat identitatea de polițist pentru că am apreciat că nu acționez în această calitate. Eu pe Marcu l-am auzit că mă amenință cu moartea și cu bătaia, acesta făcea cel mai mare scandal. Eu nu am auzit ca inculpatul Ghib să mă amenințe, ci doar că m-a înjurat pe mine și pe familia mea. Inculpații doar mi-au înjurat familia. Am primit reproșuri din partea lui Marcu în acele împrejurări pentru că în activitatea mea de jandarm m-am luat de prietenii acestuia. Eu am perceput amenințările lui Marcu că erau concrete, care mi-au provocat temere mie și familiei.”, le-a mărturisit polițistul organelor de cercetare penală.

În dosarul penal deschis pe numele lui Marcu și Ghib s-a mai reținut că, de teamă să nu escaladeze conflictul, mai mulți clienți ai pensiunii ar fi plecat de la mese, unii intrând chiar în bucătăria localului. Și… cam atât. Suficient însă pentru reținerea celor doi pentru 24 de ore și arestarea lor ulterioară pentru 30 de zile, iar mai apoi pentru plasarea sub control judiciar până la în 8 decembrie.

„Consider că în acest dosar de ultraj probele sunt foarte subțiri. Sigur că este dreptul procurorului să trimită pe oricine crede de cuviință în judecată, dar referitor la inculpatul pe care eu îl asist, Lucian Cristian Ghib, pot să afirm cu tărie că voi cere achitarea acestuia. Nu am întâlnit niciunde în practica mea de avocat ca niște înjurături adresate unei persoane civile, care singură spune în fața instanței că nu și-a declinat în nicio clipă identitatea, să îmbrace în vreun fel o formă de vinovăție pentru a avea o infracțiune de ultraj, chiar și sub forma amenințării. Ce este interesant în acest dosar și ar trebui supus opiniei publice este faptul că, trei încheieri la rând, Tribunalul Timiș a casat ceea ce Judecătoria Moldova Nouă a pronunțat referitor la măsurile preventive. Ultima încheiere din 8 decembrie 2021 a Tribunalului Timiș a dispus revocarea controlului judiciar, inculpații nemaiavând nicio măsură preventivă. Sper în continuare ca la Judecătoria Moldova Nouă să beneficieze clientul meu de dreptul la un proces echitabil fiindcă el se bucură de prezumția de nevinovăție conform Constituției și Codului de Procedură Penală. Tribunalul Timiș a a adus normalitatea în acest dosar pentru că o măsură preventivă e excepție și nu regulă!”, a comentat avocatul Cosmin Bolosin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/