Arestat preventiv după ce și-a agresat fizic fiica de 2 ani!

fetita batuta de tata

Un bărbat de 34 de ani, din comuna Ciclova Română, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de Judecătoria Oravița, după ce și-ar fi agresat fizic fiica în vârstă de 2 ani, în locuința acestora.

„În seara zilei de 04.01.2024, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Oravița au fost sesizați de către mama minorei despre faptul că soțul acesteia ar fi lovit-o pe minoră cu palmele peste față. În baza probatoriului administrat, ieri, 5.01.2024, bărbatul a fost reținut de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pentru 24 de ore, în cauză cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița.”, informează Poliția din Caraș-Severin.

gif card de energie dacus 1000x100

Minora a fost transportată la spital unde a rămas internată împreună cu mama acesteia. De asemenea, în acest caz au fost sesizați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, care i-au preluat în îngrijire pe ceilalți doi minori ai familiei.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/