Aquatim, liant pentru formarea profesională a tinerilor!

elevi instalatori

Formarea profesională a elevilor, prin învățământul dual, este ținta Societății Aquatim, care pregătește forță de muncă specializată.  

Începând cu anul școlar 2024/2025, operatorul regional de alimentare cu apă și canalizare Aquatim S.A. a încheiat un parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, cu Liceul Tehnologic de Vest și Primăria Municipiului Timișoara. Obiectivul principal al proiectului este pregătirea forței de muncă specializate, prin îmbinarea sinergică între dobândirea cunoștințelor teoretice necesare și efectuarea unor stagii de practică ,conform curriculum-ului, la agenții economici membri ai consorțiului.

Prin urmare, o clasă de elevi ai Liceului Tehnologic de Vest își desfășoară orele de pregătire practică în diferite locații ale companiei Aquatim, îndrumați de tutori de practică, din cadrul societății, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. De asemenea, Aquatim asigură elevilor burse lunare, în conformitate cu legislația în vigoare, și oportunitatea ocupării unui loc de muncă în cadrul companiei, după absolvirea studiilor, în funcție de opțiunea tinerilor calificați și nevoia de personal a firmei.

elevi dual oct. 2024

Elevi la școala duală – Aquatim

Compania Aquatim face parte, din anul 2023, odată cu semnarea contractului de finanțare, din Consorțiul Regional pentru Învățământul Dual Vest, alături de Universitatea Politehnica Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Universitatea de Vest, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Compania de Apă Arad, Apa Prod Deva, Fundația Aquademica, operatori economici din domeniul automotive și horeca, precum și un număr de șapte licee din Timișoara.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea acestuia fiind de aproximativ 21 milioane euro.

afiș învățământul dual 2024

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/