Aproape două milioane de lei intră la Berzovia prin PNRR

primar berzovia

Două clădiri din comuna Berzovia vor fi reabilitate și eficientizate energetic cu bani europeni. Au fost încheiate contractele de finanțare.

Căminul cultural din Gherteniș și dispensarul uman din Berzovia vor intra în reparații capitale. Pentru ambele clădiri, primarul comunei Berzovia, Mircea Serafin, a semnat de curând contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării. Investițiile sunt finanțate din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și însumează peste 1,9 milioane de lei.

Până la demararea lucrărilor, mai sunt însă câțiva pași pe care conducerea administrației locale îi are de trecut: „Am depus documentele pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru obținerea avizelor necesare, urmând să facem proiectarea și scoaterea la licitație a lucrării. Se va face și o analiză, iar dacă va fi necesară o lucrare mai complexă, vom suplimenta cu bani din bugetul local. Deci, va mai dura o perioadă, lucrările nu vor demara chiar din primăvară.”, a explicat primarul Mircea Serafin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/