Aproape două miliarde de lei pentru 160 km/h pe calea ferată Lugoj – Timișoara Est

passing trains
STPT job 1000x200

CFR SA a desemnat oferta câștigătoare pentru modernizarea infrastructurii feroviare și creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pe secțiunea Lugoj – Timișoara Est.

Lucrarea reprezintă lotul 2 din obiectivul de investiții „Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Arad”, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de FCC Construccion SA, în valoare de 1.916.221.849,14 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care 42 de luni pentru proiectare și execuția lucrărilor și 60 de luni, perioada de garanție a obiectivului. Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.

Modernizarea secțiunii de cale ferată Lugoj – Timișoara Est (Lot 2), în lungime de 54,13 km, cuprinde lucrări complexe de infrastrutură şi suprastructură feroviară (terasamente, linii, stații C.F, consolidarea lucrărilor de artă, lucrări de instalații, energoalimentare, telecomunicaţii etc.) și de protecţia mediului, conform CFR.

Obiectivele principale ale proiectului de modernizare pe Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est sunt:

– îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/h

– modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare, adaptând capacitatea de exploatare la volumul de trafic şi la necesităţile tehnologice

– modernizarea clădirilor staţiilor de călători, construirea de pasarele şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare

– dublare linie

– lucrări poduri/podeţe, sistem de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor

– lucrări pentru rridicarea niveletei căii și protecția antierozională a terasamentului de cale ferată în zonele inundabile

– montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități

– instalaţii de centralizare electronică şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R)

– modernizarea echipamentului de telecomunicaţii

– montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei CF.

Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/