Peste 1.500 de amenzi cu o valoare totală ce depășește 550.000 de lei au fost aplicate de polițiștii cărășeni săptămâna trecută. Aproape 700 au fost pentru depășirea vitezei legale.
Săptămâna trecută, polițiștii cărășeni au continuat să acționeze pe drumurile publice din județ, pentru a preveni evenimentele în trafic, pentru a combate încălcările regulilor de circulație și a impune un climat de siguranță rutieră pentru toți participanții la trafic.
În urma neregulilor constatate au aplicat peste 1.500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 550.000 de lei, iar ca măsură complementară au reținut și retras 110 permise de conducere și certificate de înmatriculare.
687 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
De asemenea, 152 de pietoni și 125 de bicicliști care au încălcat normele rutiere au fost sancționați cu amendă sau avertisment.
39 de conducători auto care au depășit viteza legală cu peste 50, respectiv peste 70 km/h au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În total, au fost reținute în vederea suspendării, 68 de permise de conducere și retrase 42 de certificate de înmatriculare.
În ceea ce privește accidentele rutiere grave înregistrate în Caraș-Severin, săptămâna trecută a fost înregistrat un singur accident rutier grav.
De asemenea, au fost constatate 12 infracțiuni la regimul rutier.