Aproape 500 de muncitori străini în Caraș-Severin

quarry worker, in quarry, tending to machinery
Cuib de vise 1000x100

Inspectorii ITM au verificat companiile din Caraș-Severin care au printre angajați muncitori străini. Cei mai mulți provin din Serbia, Nepal și Maroc.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a verificat, în perioada 9 februarie – 10 martie, firmele din Caraș-Severin care au angajat cetățeni străini non-UE în România. „Pentru o bună gestionare a acestui fenomen și promovarea migrației legale în beneficiul tuturor celor implicați, e necesară consolidarea controlului legalității șederii pe teritoriul României a cetățenilor din state terțe și a încadrării acestora pe piața muncii din România.”, transmit reprezentanții ITM Caraș-Severin.

Au fost verificați 71 de angajatori, dintre care 12 au fost sancţionaţi contravenţional, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 56.000 de lei. Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse 130 de măsuri cu caracter obligatoriu.

Principalele deficienţe identificate:

STPT job 1000x200

– primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare;
– primirea la muncă a unei persoane (de cetățenie română) fără întocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă;
– neîntocmirea unei evidenţe a orelor de muncă la locul de muncă;
– neevidenţierea orei de începere şi orei de sfârşit a programului de lucru;
– neacordare spor pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal;
– transmiterea eronată a datelor în Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor.

În Registrul electronic de evidență a salariaților, la momentul începerii campaniei de control, la agenții economici din județul Caraș-Severin a fost identificat un număr de 471 de cetățeni străini cu contracte individuale de muncă, dintre care: 99 de cetățeni din Serbia, 61 din Nepal, 59 din Maroc, 49 din India, 37 din Sri Lanka, 32 din Turcia, 29 din Pakistan, 27 din Bangladesh, 20 din Ucraina, 12 din Filipine, 12 din Moldova, 8 din Albania, 4 din Bosnia și Herțegovina, 3 din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 3 din Iran, 3 din China, 2 din Afganistan, 2 din Japonia, 1 din Egipt, 1 din SUA, 1 din Mexic, 1 din Rusia, 1 din Israel, 1 din Tunisia, 1 din Nigeria, 1 din Indonezia, 1 din Vietnam.

Angajatorii români au obligația ca, înaintea primirii la muncă a cetățenilor străini non-UE, să obțină aviz de angajare, eliberat de structurile Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) și să întocmească în formă scrisă contractul individual de muncă pe care îl vor înregistra în REVISAL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/