Interes mare din partea timișorenilor în ceea ce privește propunerile de proiecte pentru a fi finanțate prin bugetul participativ. Primăria Timișoara informează că au fost depuse aproape 50 de proiecte, termenul limită fiind data de 30 martie.
Primăria Timișoara anunță că au fost depuse 48 de proiecte, în speranța că vor primi finanțare prin bugetul participativ.
„Bugetul participativ este un instrument de management deschis, incluziv şi transparent, instrument care permite participarea reală a timișorenilor la guvernarea oraşului, aceştia putând decide în mod direct cum se va cheltui o sumă de 3 milioane de lei din bugetul local”, au informat reprezentanții instituției.
Apelul public de selecție a propunerilor de proiecte venite de la timișoreni a fost lansat la data de 1 martie, iar termenul limită este 30 martie. Urmează ca în lunile aprilie și mai proiectele să fie analizate, iar apoi să fie făcută publică lista cu cele care se califică pentru etapa de votare. Între 1 și 20 iunie vor fi primite și soluționate contestațiile, iar între 20 iunie și 20 iulie propunerile pot fi votate. Lista cu proiectele câștigătoare va fi publicată la data de 25 iulie. Astfel, urmează implementarea proiectelor și evaluarea campaniei.
„Invităm pe cei care au peste 16 ani și locuiesc, lucrează sau studiază în Timișoara să depună propuneri de proiecte în perioada până în 31 martie 2022, completând acest formular: https://decidem.primariatm.ro/bp/adauga-propunere. Vă încurajăm și să contribuiți la propunerile depuse de alți membri ai comunității cu întrebări, completări sau sugestii. Puteți face asta în secțiunea comentarii de sub fiecare proiect. Criteriile de eligibilitate și mai multe detalii pot fi găsite în secțiunea Întrebări frecvente. Dacă aveți întrebări ce nu se regăsesc pe site sau aveți nevoie de ajutor cu formularea și/sau depunerea unei propuneri online, ne puteți scrie la cartiere@primariatm.ro sau puteți contacta partenerii campaniei de buget participativ, la numerele: Primăria Municipiului Timișoara – 0741118249, luni – joi 14:00 – 16:00, Institutul Intercultural Timișoara – 0741115124, luni – joi 16:00 – 18:00, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș – 0371 000 378 , luni – vineri 11:00 – 18:00”, a transmis Primăria Timișoara.
Proiectele alese prin vot de timișoreni vor fi incluse în bugetul local și implementate de Primăria Timișoara.