Reabilitarea fostului cinematograf de stat Victoria din Piața Bălcescu din Timișoara s-a dovedit un succes. După un an de funcționare a înregistrat aproape 40.000 de spectatori.
Cinema Victoria, din Piața Bălcescu din Timișoara, a împlinit deja un an de funcționare. Porțile acestuia au fost deschise în urma unui amplu proiect de reabilitare. Primăria Timișoara informează că au fost organizate peste 600 de evenimente.
„Cinema Victoria, din Piața Bălcescu, a împlinit deja un an, perioadă în care a câștigat un public fidel, care crește constant. De la reintrarea în circuitul cultural al orașului, Victoria ne-a oferit peste 600 de evenimente, impresionante prin varietate și calitate. Investiția Primăriei Timișoara, în valoare de peste 9 milioane și jumătate de lei, a fost gândită ca spațiu dedicat unei comunități active. Sala de la Victoria a fost gazdă bună pentru proiecții de film pentru toate vârstele, festivaluri cinematografice interne și internaționale, discuții cu actori, regizori și critici de film. Tot aici ne-am bucurat împreună de teatru, muzică, spectacole de circ și diverse dezbateri”, a informat Primăria Timișoara.
În total, în ultimul an, pragul Cinematografului Victoria a fost trecut de către 37.000 de spectatori.