Aproape 4 milioane de lei pentru iluminatul public în Parcul Botanic!

După ani de zile în care la anumite ore era efectiv o zonă nefrecventabilă, Parcul Botanic din Timișoara va fi în sfârșit iluminat și noaptea. Acest lucru se va întâmpla printr-un proiect cu finanțarea europeană, în valoare de aproape 4 milioane de lei.

Consilierii locali timișoreni au votat vineri un proiect prin care se modifică o hotărâre anterioară, pentru aprobarea documentaţiei tehnico-economice – faza SF, a indicatorilor tehnico-economici şi a anexei privind descrierea sumară a investiţiei. Conform proiectului „Extindere iluminat public în Parcul Botanic”, acum va fi vorba de un cuantum de  3.8 milioane lei. Pentru finanțare, se va apela la Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3.

Prin votul de vineri, consilierii locali au aprobat contribuția proprie în proiect de 107.294 lei, dar și contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 75.787 lei. Parcul Botanic a ajuns o adevărată „oază” pentru oamenii străzii, din cauza lipsei iluminatului și a vegetației dese. În folclorul urban, este cunoscut ca și „parcul violurilor”.

foto: timisoreni.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/