În scurta sa prezență la guvernare, USR a depășit toate recordurile la risipirea banului public, spune deputatul PSD, Silviu Hurduzeu. Pe lângă achiziția supradimensionată de vaccinuri anti-COVID, aproape jumătate de miliard de euro au fost alocați amenajării de piste de biciclete prin zone unde poți ajunge doar cu mașina, în timp ce agricultura nu este sprijinită deloc.
Împărțirea banilor din PNRR a fost făcută pe genunchi, fără să ajute sectoarele care ar avea neapărat nevoie de sprijin financiar, cum ar fi, spre exemplu, agricultura. Deputatul Silviu Hurduzeu spune că, pe lângă irosirea unui miliard de euro pe o mulțime de doze de vaccinuri anti-COVID, ministrul Cristian Ghinea de la USR a alocat sute de milioane de euro pentru piste de biciclete, dar zero euro pentru irigații în agricultură. În plus, se cheltuie 100.000 de euro pentru 1 km de autostradă din fonduri europene din PNRR, dar nici măcar 1 euro pentru agricultură.
„În Componenta C10 din PNRR, Ghinea – USR a alocat 180 de milioane de euro pentru piste de biciclete la nivel local sau metropolitan. Din acești bani, 50 de milioane de euro sunt pentru construcția de piste de biciclete la comune, în timp ce doar 40 milioane sunt pentru municipiile reședință de județ unde există trafic rutier intens, iar pistele de biciclete ar contribui la descongestionarea aglomerării. Ghinea – USR a alocat 247,5 milioane euro pentru construcția a 3.000 de km de piste de biciclete prin pădure, pe câmp, în pustietate, unde ai nevoie de mașină pentru a putea ajunge. În acest caz, banii vor fi alocați din împrumuturi acordate de Comisia Europeană în baza PNRR. Deci banii vor trebui returnați de români. Românii trebuie să știe.”, spune deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.