Aproape 20 de milioane de lei pentru înființarea rețelei de canalizare în comuna Zorlențu Mare!

zorlentu mare

În urma evaluării făcute de Ministerul Dezvoltării pentru proiectele depuse spre finanțare pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” de unitățile administrativ-teritoriale din Caraș-Severin, comuna Zorlențu Mare primește puțin peste 19,5 milioane de lei pentru înființarea sistemului de canalizare în comună.

Chiar dacă i-a fost finanțat doar unul din cele trei proiecte depuse pe „Anghel Saligny”, primarul Marius Isfan se declară mulțumit, explicând că era firesc ca Ministerul Dezvoltării să considere prioritară înființarea sistemului de canalizare în comună.

„Am primit 19.585.130.01 de lei pentru rețea de canalizare și stație de epurare în satele Zorlențu Mare și Zorlencior. Sunt mulțumit momentan, dar sperăm să ni se mai aloce în timp ceva sume și pentru modernizarea străzilor. Pe lângă proiectul deja aprobat, care era firesc să fie primul finanțat, pentru că mai întâi faci canalizarea, după care asfaltezi, am mai avut depuse pe «Anghel Saligny» alte trei. Unul de 4 milioane de lei, pentru modernizare străzi, al doilea pentru un drum comunal de 5 km, Zorlențu Mare – Scăiuș, care venea la pachet cu modernizarea străzilor rămase neasfaltate, iar cel de-al treilea presupunea reabilitare drumuri vicinale, în jur de 12 km de asfalt. Cine știe, poate cu timpul vom mai primi ceva bani și pentru străzi. Mai avem un proiect, realizat în parteneriat cu primăriile Ezeriș și Fârliug, pentru gaz. Deocamdată pentru înființarea rețelelor de gaze naturale Ministerul Dezvoltării nu a luat nicio decizie, așa că sperăm la un răspuns pozitiv.”, ne-a declarat primarul comunei Zorlențu Mare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/